Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

METEO Se anunță ninsori pe tot parcursul weekendului! Ce temperaturi prognozează meteorologii

17 Dec. 2021, 17:00
 // Categoria: Meteo // Autor:  Realitatea.md
17 Dec. 2021, 17:00 // Meteo //  Realitatea.md

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru zilele de weekend vreme cu maxime termice de până la +3 grade Celsius și minime de -5 grade celsius. Totodată, se anunță ninsori pe tot teritoriul Republicii Moldova.

În localitățile din nordul Republicii Moldova se vor înregistra minime de -2..-5 grade Celsius pe timp de noapte, iar ziua acestea vor oscila între -2..+1 grade Celsius.

În centrul țării, temperaturile pe timp de zi vor oscila între -1..+2 grade Celsius și între -4..-1 grade Celsius pe timp de noapte.

Ceva mai cald va fi la sud, unde termometrele vor indica +3 grade Celsius ziua. Pe timp de noapte, se vor înregistra -3..0 grade Celsius.

De asemenea, potrivit meteorologilor, cerul va fi predominant însorit, iar vântul va bătea cu direcția de NW (sâmbătă) și SW (duminică). Mai mult, presiunea atmosferică va fi ridicată în ziua de sâmbătă, iar duminică aceasta va fi normală.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!