Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Planurile de integrare UE – pe pauză! Experți: Tensiunile dintre Ucraina și Rusia sunt extrem de primejdioase

22 Dec. 2021, 08:10
 // Categoria: Opinii // Autor: 
22 Dec. 2021, 08:10 // Opinii // 

Suntem în pragul unor evenimente nefaste care ar putea afecta nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova. Previziunile sumbre vin din partea fostului vicepremier pentru reintegrare, Vlad Kulminski, dar și a fostului deputat, Igor Munteanu. Potrivit celor doi, Federația Rusă dorește o recunoaștere la nivel internațional a teritoriilor anexate, iar o eventuală invazie în Ucraina va pune pe pauză și planurile Republicii Moldova de integrare europeană. O serie de declarații pe subiect au fost făcute, potrivit IPN, la emisiunea „Moldova în direct” de la Moldova 1, ediția din seara de marți, 21 decembrie curent.

Mobilizarea forțelor ruse la granița cu Ucraina și amenințările repetate din partea Moscovei privind un eventual „răspuns militar și tehnic” la adresa Occidentului trezesc îngrijorare și la Chișinău. Fostul vicepremier pentru reintegrare, Vlad Kulminski, este de părere că traversăm o perioadă extrem de periculoasă pentru pacea regională.

„Rusia nu ar fi venit cu un asemenea ultimatum, dacă n-ar fi fost pregătită să meargă până la capăt. Și asta este cel mai periculos. Statele mari nu vin cu amenințări, dacă nu sunt pregătite să le execute. Ceea ce cere acum Federația Rusă, este ca să se ajungă la o înțelegere cu Occidentul în privința sferelor de influență din fosta Uniune Sovietică. Acum se încearcă să se ajungă la un acord juridic care ar diviza acest spațiu de influență și asta deja înseamnă un nivel maxim al tensiunilor. Cred că suntem în pragul unor evenimente dificile care vor afecta nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova, și întregul spațiu postsovietic”.

Și fostul deputat al Platformei DA Igor Munteanu susține că toate planurile Republicii Moldova ar putea să se estompeze, dacă începe o expansiune militară în Ucraina. De asemenea, Republica Moldova, având o capacitate de reziliență extrem de modestă, va fi doar un spectator la eventuale scenarii sângeroase în Ucraina.

„În ultima săptămână, Federația Rusă a mobilizat rezerviști. În toate planurile ofensive ale Federației Ruse, rezerviștii reprezintă al doilea val care asimilează teritoriile ocupate. Al doilea lucru pe care l-a rostit chiar Serghei Șoigu (ministrul rus al apărării – n.r.) este că, după datele serviciului rus de cercetare, au fost identificate „substanțe toxice aruncate de specialiștii americani în zona Donețkului, ca aceste substanțe chimice să omoare populația”. Toată această căutare de pretexte reprezintă o amenințare serioasă. Acum Federația Rusă, prin președintele Putin, încearcă să obțină din partea Occidentului recunoașterea, prin garanții, a teritoriilor pe care le-a anexat. Momentul este extrem de primejdios pentru stabilitatea continentală”.

Amintim cu referire la declarațiile ministrului ucrainean al Apărării, Alexei Reznicov, precum că Federația Rusă are peste 94.000 de militari la granița cu Ucraina și e posibil ca aceasta să declanșeze o ofensivă militară la sfârșitul lunii ianuarie. Oficialul ucrainean nu exclude posibilitatea unui „conflict militar la scară mare”.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!