Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

Grup specializat în elaborarea și vânzarea documentelor false, demascat. Ce pedeapsă riscă făptașii

23 Dec. 2021, 09:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Dec. 2021, 09:15 // Societate //  Realitatea.md

O rețea specializată în falsificarea și vânzarea testelor cu rezultat negativ la COVID – 19 a fost deconspirată de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest. În urma unor percheții, au fost ridicate certificate de vaccinare anti COVID-19, teste cu rezultat negativ și suporturi de stocare a informațiilor cu privire la imunizările false și liste cu beneficiarii acestora.

Aceste măsuri complexe au fost desfășurate de către polițiștii de frontieră în contextul depistării testelor PCR false în punctele de trecere a frontierei de stat.

„Drept urmare, a fost demascat un grup specializat în elaborarea și vânzarea acestor documente false. Membrii rețelei racolau persoane care aveau nevoie de teste sau chiar certificate de vaccinare, apoi le prelucrau datele personale pentru tipărirea actelor solicitate”.

Mai exact, în rezultatul descinderilor autorizate de către Procuratura din Ungheni, polițiștii de frontieră au constatat că această rețea dispunea de tehnică modernă specială pentru imprimarea și prelucrarea imaginilor, cu ajutorul căreia realizau documentele solicitate.

„Suplimentar, au fost ridicate suporturi de stocare a informației cu privire la imunizările false și beneficiari ai acestor teste, certificate de vaccinare și teste false ce aveau însemnele unor instituții medicale din Republica Moldova, România, Marea Britanie și altele. Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art. 361 al(2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova”.

Dacă le va fi demonstrată vinovăția, persoanele riscă de la 550 la 950 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 5 ani.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Aug. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a publicat în seara zilei de 18 august o fotografie de pe patul de spital, după ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore. Edilul a anunțat că, în prezent, starea sa este bună.

„După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că, la această etapă, totul este bine”, a transmis Ceban într-o postare pe rețelele sociale.

Primarul le-a mulțumit medicilor care au efectuat intervenția, dar și tuturor celor care i-au transmis mesaje și gânduri bune în această perioadă.

Ceban a încheiat mesajul cu o urare de sănătate pentru toți, indiferent de opiniile pe care le au.

Anterior, primarul Capitalei anunțase că este internat într-o instituție medicală din Chișinău și că este monitorizat de medici. Acesta precizase că, după revenirea în țară, a fost internat inițial într-un spital municipal, iar ulterior a fost transferat, la recomandarea medicilor, într-o altă instituție medicală.

În perioada în care s-a aflat internat, Ion Ceban a susținut că și-a continuat activitatea de la distanță, participând la ședințe și menținând legătura cu colegii din cadrul municipalității.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că va fi supus unei intervenții chirurgicale: Mă întorc de urgență în țară

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!