Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Gazprom dă vina pe Germania că vinde gaze Poloniei: „Nu este cea mai raţională decizie”

27 Dec. 2021, 08:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2021, 08:17 // În Lume //  Realitatea.md

Gigantul rus Gazprom respinge acuzațiile că Moscova a redus livrările de gaz către Europa și pune creșterea prețurilor pe seama vânzărilor de gaze dinspre Germania către Polonia. Producătorul rus susține că anul acesta a livrat Germaniei mai multe gaze decât anul trecut.

„Există o inversare a fluxului de gaze către Polonia şi, aparent, şi către Ucraina, de ordinul a trei până la cinci milioane de metri cubi pe zi. Aceste gaze vin din rezervoarele subterane din Germania, rezervoare în care au fost folosite deja gazele în proporţie de până la 47%. Şi iarna e doar la început… nu este cea mai raţională decizie”, a declarat Sergei Kuprianov, purtătorul de cuvânt al companiei ruse de gaze.

Conform oficialului rus, preţurile acestor livrări „sunt semnificativ mai ridicate decât cele ale volumelor de gaze livrate de Gazprom”.

Reprezentanţa Poloniei la Uniunea Europeană a acuzat miercuri Moscova de oprirea livrărilor prin conducta Yamal-Europa dintre Rusia, Polonia şi Germania, avertizând asupra „manipulărilor” Gazprom.

În schimb, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, susţine că Moscova nu realizează noi exporturi prin acest gazoduct din cauza lipsei de noi comenzi europene.

Kuprianov susţine că a fost informat de către Ministerul Energiei din Germania că contractele de livrare pe termen lung cu Moscova sunt respectate şi nu există „semne de blocaj”.

Gazprom spune că a livrat mai mult gaz decât anul trecut

Occidentul suspectează Rusia că limitează în mod voluntar livrările pentru a pune presiune pe europeni şi a câştiga în unele cazuri, inclusiv obţinerea aprobărilor pentru lansarea noului gazoduct Nord Stream 2.

„Acuzaţiile împotriva Rusiei şi a Gazprom privind reducerea furnizării de gaze spre piaţa europeană sunt nefondate. Anul acesta, Gazprom a livrat 50,2 miliarde metri cubi Germaniei, cu 5,3 miliarde mai mult decât anul trecut. Deja Gazprom a livrat o cantitate mai mare de gaze decât anul trecut în următoarele ţări: Italia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Danemarca, Finlanda şi Polonia”, a declarat Sergei Kuprianov.

De asemenea, Rusia este acuzată că nu livrează gaze suplimentare către Europa prin Ucraina, din cauza tensiunilor dintre Moscova şi Kiev, iar autorităţile ruse au dezminţit acuzaţiile.

De la începutul anului şi până în prezent, preţurile la gaze în Europa au crescut cu peste 600%, după ce Rusia a limitat livrările tocmai într-un moment în care economiile europene ieşeau din pandemie. Preţul gazelor naturale în Europa a atins marţi un nou nivel record, stimulat de cererea din sezonul de iarnă, dar şi de tensiunile geopolitice dintre principalul furnizor al Europei, Rusia, şi clienţii săi.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţul european de referinţă a ajuns în jurul orei 10:20 GMT la nivelul record de 162,775 euro pentru un Megawatt-oră, adică o creştere de peste 10% comparativ cu preţul înregistrat luni seara, şi peste precedentul record stabilit în data de 6 octombrie. Aceste preţuri sunt de şapte ori mai mari decât cele înregistrate la începutul anului şi au determinat unele industrii să-şi reducă producţia.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!