Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Moldova, „înghițită” de zăpadă. Recomandările polițiștilor pentru conducători auto și pietoni

27 Dec. 2021, 15:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2021, 15:17 // Societate //  Realitatea.md

Pe tot teritoriul țării se circulă în condiții de iarnă, însă fără restricții de trafic. Astfel, astăzi, 27 decembrie, inspectorii de patrulare ai Direcțiilor de patrulare Nord, Sud și Centru ai INSP au desfășurat activități de informare și sensibilizare a conducătorilor auto în vederea neadmiterii încălcărilor în trafic, cât și prevenirea accidentelor rutiere.

Totodată, a fost verificată starea tehnică a vehiculelor de rută, care sunt implicate la transportarea călătorilor, dar și respectarea regulilor impuse de către Comisia națională extraordinară de securitate publică.

În context, pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt îndemnați:

  • să manifeste prudență sporită;
  • să păstreze distanța regulamentară între vehicule;
  • să se asigure temeinic la schimbarea direcției de deplasare;
  • să accelereze lent și să frâneze din timp;
  • să adapteze viteza la condițiile climaterice.

Mai mult, și pietonii trebuie să respecte condițiile de circulație pe traseele din țară:

  • să circule doar pe trotuar, iar când acesta lipsește pe acostamentul din partea stângă a drumului;
  • să traverseze strada doar la trecerile pentru pietoni și obligatoriu la culoarea verde al semaforului;
  • să se asigure înainte de a traversa strada că sunt văzuți de către conducătorul auto;
  • să nu se lase conduși de gadgeturi, încât acestea le pot distrage atenția atunci când traversează strada.

De menționat că, potrivit informațiilor de la INSP, pe parcursul zilei, până la ora 14:30, au fost înregistrate 4 accidente rutiere, în urma cărora o persoană a decedat și alte 3 au primit diverse traumatisme.

Totodată, șoferii sunt îndeamnați ca, înainte de a porni la drum să acceseze serviciul „Info Trafic” pentru a se informa cu privire la starea drumurilor, obligatoriu să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 17:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 17:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două persoane au murit, iar o alta a fost rănită joi, în orașul Göreme din regiunea turistică Cappadocia, Turcia, după ce o alunecare de teren provocată de ploile puternice a dus la prăbușirea unei formațiuni stâncoase, au anunțat autoritățile locale, potrivit AFP și Agerpres.

„Am găsit corpurile a două persoane. Un rănit a fost spitalizat”, a declarat guvernatorul provinciei Nevşehir, Hüseyin Kök.

Incidentul a avut loc la ora locală 15:15, în urma unei căderi de pietre provocate de o alunecare de teren în orașul Göreme, în apropierea unui muzeu în aer liber, a precizat guvernatorul. Zona a fost închisă imediat accesului publicului.

„Operațiunile noastre de căutare și salvare la fața locului sunt în curs. Guvernul își continuă eforturile la fața locului cu toate resursele disponibile”, a declarat Hüseyin Kök.

Cappadocia, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Turcia, atrage vizitatori din întreaga lume datorită formațiunilor sale stâncoase spectaculoase, cunoscute sub numele de „hornurile zânelor”, formate în urma activității vulcanice din trecutul îndepărtat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!