Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Câte persoane au traversat frontiera în noaptea dintre ani și care rămân a fi cele mai solicitate puncte de trecere

04 Ian. 2022, 16:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
04 Ian. 2022, 16:51 // Societate //  Realitatea.md

Angajații Poliției de Frontieră au asigurat liniștea și ordinea publică la frontieră și au menținut condiții favorabile în punctele de trecere a frontierei de stat, în perioada 30 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022.

Conform datelor statistice, în această perioadă au fost înregistrate 114 229 traversări persoane. Deși suntem încă în perioada pandemică, totuși numărul de treceri a frontierei a crescut față de anul precedent, cu circa 160%. Ziua cu cele mai multe treceri a frontierei de stat în această perioadă a fost joi – 30 decembrie 2021, cu un flux de 30 582 de traversări persoane.

Totodată, după numărul de treceri ale frontierei de stat rămân cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei (PTF): Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni-Albița, Sculeni-Sculeni, Criva-Mamalîga, Giurgiulești – Galați, Otaci-Moghiliov-Podolskii, Palanca-Maiaki-Udobnoe.

Deoarece se atestă în prezent o creștere a traversărilor pe sensul de ieșire din Republica Moldova, polițiștii recomandă călători de a diversifica alegerea punctelor de trecere a frontierei de stat, în special:

  • la frontiera de NORD a Republicii Moldova ca alternativă pentru PTF Criva-Mamaliga propunem PTF Larga- Kelimențî, (internațional, rutier) și PTF comun Briceni-Rossoșanî (internațional, rutier – gestionat în comun cu autoritățile de frontieră ale Ucrainei pe teritoriul acesteia).
  • la frontiera de VEST a Republicii Moldova ca alternativă pentru PTF Leușeni-Albița să se folosească PTF Costești-Strânca (rutier, internațional) și PTF Lipcani-Rădăuți-Prut rutier (internațional cu grafic de activitate doar pe timp de zi), dar și PTF Cahul-Oancea (rutier, internațional).

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!