Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Primărița comunii Trușeni, suspendată din funcție de judecători. Decizia a fost luată la prima ședință de judecată

16 Ian. 2022, 14:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Ian. 2022, 14:55 // Societate //  Realitatea.md

Judecătoria Chişinău a suspendat-o din funcţia de primar al comunei Truşeni pe Stela Munteanu şi i-a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arest la domiciliu. Decizia a fost luată vineri, la prima şedinţă de judecată în dosarul Primăriei Truşeni, în care Stela Munteanu este învinuită de corupţie pasivă şi escrocherie în proporţii deosebit de mari, scrie anticorupție.md.

Prima şedinţă de judecată fusese programată pentru data de 13 ianuarie, dar a fost amânată cu o zi la solicitarea apărării, pentru a face cunoştinţă cu acuzaţiile aduse.

Suspendarea din funcţie şi prelungirea mandatul de către instanţa de fond sunt cu drept de atac în Curtea de Apel Chişinău. Dacă instanţa ierarhic superioară va lăsa neschimbată decizia primei instanţe, Consiliul local Truşeni va trebui să desemneze o persoană care să asigure interimatul funcţiei de primar al localităţii.

În unul dintre episoade, precizează oamenii legii, primăriţei din Truşeni şi arhitectului-șef al Primăriei comunei Trușeni li se incriminează faptul că, în perioada iunie–iulie 2021, au pretins şi primit mijloace bănești ce nu li se cuvin în schimbul urgentării eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare.

Într-un alt episod, primăriţei din comuna Truşeni şi celor doi complici ai acesteia, li se incriminează faptul pregătirii pentru săvârşirea infracţiunii de escrocherie manifestată prin inducerea în eroare a unei locuitoare cu vârstă înaintată din comuna Truşeni în scopul însușirii bunurilor imobile ale acesteia.

Procurorii precizează că această faptă infracţională a fost pregătită din timp, dar nu şi-a produs efectul din motiv că activitatea ilicită a acestora a fost întreruptă de cauze independente de voința făptuitorilor. Ei au fost reținuți în cadrul unei cauze penale conexe corupţiei.

Într-un alt caz, aceloraşi figuranţi li se incriminează săvârşirea infracţiunii de escrocherie ca fapt consumat manifestată prin sustragerea prin înşelăciune a mijloacelor băneşti de pe cardul bancar ce îi aparţinea aceleiaşi locuitoare cu vârstă înaintată din comuna Truşeni.

Primarul de Trușeni, Stela Munteanu, arhitectul-şef al primăriei au fost reținuți pe 14 septembrie și cercetați în dosare penale pentru corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 10:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
05 Nov. 2026, 10:02 // Slider //  Cătălina Boico

Chișinăul îi va aplica, la revenirea în țară, liderului regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioadă de cinci ani, după ce acesta a plecat în Rusia și a fost decorat de președintele rus, Vladimir Putin.

„Este o provocare a Rusiei pentru a împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova. Condamnăm acțiunile Rusiei și vom analiza măsurile de răspuns posibile fără a escalada situația, ținând cont că intenția Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova este una continuă”, transmite Biroul pentru reintegrare.

Potrivit Biroului, plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE privind aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii. Biroul a calificat eforturile OSCE drept esențiale pentru prevenirea escaladării tensiunilor și creșterea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că președintele rus Vladimir Putin i-a acordat liderului regimului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, Ordinul de Onoare al Federației Ruse. Distincția i-a fost oferită pentru activitatea sa în fruntea regiunii transnistrene.

Liderul de la Tiraspol a primit Ordinul de Onoare al Federației Ruse din partea lui Putin