De râs și de plâns. Un motociclist, în vârstă de 41 de ani, s-a ales cu leziuni ușoare și a avut nevoie de intervenția medicilor de pe ambulanță, după ce a intrat în plin într-un camion de model GAZ care staționa pe partea dreaptă a carosabilului.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 11:00, în localitatea Peresecina, raionul Orhei.
Potrivit poliției, motociclistul avea cască de protecție și vestă luminiscenta. La fața locului a intervenit și o ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu alcooltestul însă rezultatul a arătat că cei doi nu au consumat băuturi alcoolice.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

