Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Arme de foc, grenade și mortiere! Soldații ucraineni au făcut exerciții de luptă urbană la Cernobîl

05 Feb. 2022, 10:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Feb. 2022, 10:21 // În Lume //  Realitatea.md

Trupele ucrainene au făcut exerciții de luptă urbană cu arme de foc, grenade și mortiere, vineri, 4 februarie, în orașul Pripiat, oraș care a fost abandonat după explozia reactorului nuclear de la Cernobîl, în 1986, scrie Reuters.

Trupele speciale, forțe de poliție și gărzile naționale au exersat pe străzile înzăpezite ale orașului, lângă clădiri și hoteluri sovietice, unele dintre ele încă purtând stema cu secera și ciocanul. O unitate specializată în controlul radiațiilor a verificat zona înainte și în timpul exercițiilor.

„A fost o luptă cu trupe neregulate în mediu urban”, a declarat un soldat în costum de camuflaj, fără a-și dezvălui identitatea.

Exercițiile au loc în contextul în care Ucraina se pregătește de o posibilă ofensivă militară, după ce Rusia a masat peste 100.000 de militari în apropiere de granițele sale.

Rusia, care a anexat Crimeea în 2014 și sprijină trupele separatiste din estul țării, neagă că ar plănui să atace Ucraina, dar cere în schimb garanții de securitate, inclusiv promisiunea că NATO nu va admite niciodată Ucraina în rândurile alianței.

Pe 26 aprilie 2021 Ucraina a marcat 35 de ani de la explozia de la Cernobîl, cea mai mare catastrofă nucleară din istorie, când un reactor al centralei nucleare a explodat.

31 de angajați ai centralei și pompieri au murit la scurt timp din cauza dozelor mari de radiații la care au fost expuși.

Alte câteva mii au murit ulterior de la boli asociate cu expunerea la radiații, cum ar fi cancerul, deși bilanțul total al morților și efectele pe termen lung ale bolilor provocate rămân un subiect în dezbatere.

Pripiat, oraș complet abandonat imediat după explozie, găzduia circa 50.000 de oameni, majoritatea lor angajați la centrala nucleară de la Cernobîl.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 10:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 10:44 // Societate //  Valentina Buza

O femeie de 34 de ani din Chișinău a rămas fără 11.800 de euro și 6.600 de dolari, după ce a fost înșelată de persoane necunoscute care s-au prezentat drept angajați ai Poliției și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Cazul a avut loc pe 3 noiembrie.

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, femeia a fost telefonată de persoane necunoscute, care i-au spus că pe numele său ar fi fost contractate mai multe credite.

Sub acest pretext, suspecții au indus-o în eroare și au convins-o să transmită unei persoane necunoscute o pungă în care se aflau 11.800 de euro și 6.600 de dolari, bani care reprezentau economiile personale ale victimei.

Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, alte 65 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca acestea să provoace prejudicii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!