Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

„Vor să-mi astupe gura”! Ivan Diacov, citat la Procuratură pe o situație scoasă de la naftalină. Îi pot pune și cătușe

14 Feb. 2022, 12:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Feb. 2022, 12:11 // Societate //  Realitatea.md

Ivan Diacov, fostul procuror-șef al municipiului Chișinău, este citat la Procuratura Generală în ziua de marți, 15 februarie curent, pentru a fi recunoscut și audiat în calitate de bănuit în cadrul unei cauzei penale pornite în baza articolului 328, al. 3, lit. b din Codul Penal, adică pentru excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Acesta a publicat citația pe contul său de Facebook și consideră că este „o dovadă”, precum că guvernarea și-ar dori să-l intimideze pentru „poziția civică”. „Mi se propune să vin cu avocat, ceea ce presupune că îmi pot pune și cătușe”.

„Se lasă impresia că procurorii noștri au „verde” la tot ce se mișcă împotriva „sensului” celor care-și permit să critice justiția lui Litvinenco (n.r. ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco). Da, eu am criticat deciziile greșite și abuzive ale procurorilor adoptate (n.r. în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, și a perchezițiilor asupra a 14 foști deputați, cu arestarea a cinci). Oare să fie poziția mea profesională, civică, pretext pentru a mă intimida și a mă persecuta? Iată dovada”, a scris Ivan Diacov.

Acesta a atașat citația semnată de un procuror pe nume Ion Pripa. Potrivit documentului, cauza penală i-a fost deschisă „aferent acțiunilor de urmărire penală în cadrul cauzei penale pornite împotriva cetățeanului Nicolae Bodrug în temeiul articolului 190, al 5. din Codul Penal de către Procuratura municipiului Chișinău”.

„Am primit citație de a mă prezenta la procurorului pe misiuni speciale, controlat personal de domnul Robu (n.r. procurorul general interimar, Dumitru Robu) care, de ceva vreme, este socotit procuror general. Mi se propune să vin cu avocat, ceea ce presupune că îmi pot pune și cătușe. Articolul care mi se impută prevede de la 6 la 12 ani de pușcărie! Nu-i glumă! … Aș fi curios să privesc în ochii domnului Robu să văd cam în ce condiții, 10 ani în urmă, mi-aș fi depășit atribuțiile de serviciu și care sunt acele urmări grave. Să fie oare acest dezmăț al procurorilor o simplă răfuială organizată de odiosul procuror plahotniucist, Viorel Morari (n.r. fostul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție) sau, în spate, este o comandă politică, care are scop de a-mi astupa gura prin intimidări?”.

Este de menționat că, într-adevăr, există o cauză penală pe un cetățean cu numele Nicolae Bodrug care a fost învinuit de escrocherie. Ba mai mult, instanța deja s-a expus, l-a găsit vinovat de anumite infracțiuni, dar l-a și eliberat de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului. Exclusiv pe art. 190, al. 5 din Codul Penal, bărbatul a fost achitat, pentru că „nu s-a constatat fapta infracțiunii”.

Persoanele vizate de Ivan Diacov nu au venit cu vreo reacție publică.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 14:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Sept. 2026, 14:59 // Societate //  Realitatea.md

Inspectoratul General al Poliției susține că, în prezent, un singur angajat al Poliției este monitorizat în baza unei ordonanțe de protecție, după ce în spațiul public au fost lansate critici privind implicarea unor polițiști în cazuri de violență sau conflicte familiale.

„S-au adus anumite critici că mulți dintre polițiști sunt la evidență ca agresori, comit abateri și încălcări în sfera relațiilor familiale. Vă informez că, la moment, avem la monitorizare, doar în baza unei ordonanțe de protecție, un singur angajat al Poliției”, a declarat Alexandru Lupan, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției.

Informațiile au fost prezentate în cadrul unor audieri organizate în contextul cazului de la Măgdăcești din 31 august, când un bărbat vizat de o ordonanță de protecție s-a deplasat la domiciliul comun și și-a împușcat soția, după care s-a sinucis. În urma tragediei, trei copii, dintre care doi minori, au rămas fără ocrotire părintească. Cazul a fost urmat de demisia directorului Inspectoratului Național de Probațiune.

Ce arată datele statistice 

Datele prezentate de IGP arată că, în primele opt luni ale anului, poliția a înregistrat 13.747 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și conflicte familiale.

În evidența Poliției se află în prezent 7.249 de agresori familiali. În aceeași perioadă, au fost pornite 597 de cauze penale și întocmite 1.293 de procese-verbale contravenționale.

Polițiștii au emis, totodată, 4.766 de ordine de restricție de urgență, iar în 787 de cazuri au fost întocmite procese-verbale pentru încălcarea acestora.

La nivelul instanțelor, în primele opt luni au fost emise 817 ordonanțe de protecție, dintre care 692 sunt monitorizate electronic. Încălcarea prevederilor ordonanțelor de protecție a dus la pornirea a 400 de cauze penale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!