Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

CNA în cooperare cu GIZ. Instituția mizează pe elaborarea unui nou document de politici anticorupție

17 Feb. 2022, 13:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Feb. 2022, 13:42 // Actualitate //  Realitatea.md

Conducerea Centrului Național Anticorupție a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ. Principalele subiecte au vizat evaluarea prezentei Strategii Naționale de Integritate și Anticorupție, elaborarea unui nou document de politici, dar și consolidarea capacităților de investigare și recuperare a activelor infracționale.

Potrivit șefului CNA, Iulian Rusu, asistența GIZ pe domeniul de fortificare a capacităților de prevenire și combatere a corupției ale CNA, precum și a investigațiilor financiare este una valoroasă. „Împreună cu experții proiectului urmează să efectuăm o evaluare obiectivă și profundă a actualului document de politici anticorupție a Centrului, iar ulterior să purcedem la elaborarea unei noi Strategii Naționale Anticorupție, a menționat Iulian Rusu. Avem o deschidere sinceră față de propunerile tuturor părților, ca să avem un produs calitativ și viabil. Urmează discuții cu autoritățile competente, cu societatea civilă, cu alți actori interesați pentru a obține în final un document bine structurat, cu un concept realist, pe care să-l prezentăm Parlamentului”, a spus directorul CNA.

S-au mai discutat și aspectele legate de asistența pentru Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA. Șeful ARBI, Serghei Carapunarlî și-a exprimat recunoștința pentru suportul, acordat de proiect Agenției prin organizarea mai multor training-uri pentru ofițerii ARBI. „Mizăm în continuare pe o bună colaborare cu proiectul, suntem interesați de expertiza dumneavoastră pe direcțiile noastre de competență, avem nevoie de sprijin în îmbunătățirea bazelor noastre de date și, desigur, pe schimbul de bune practici cu omologii noștri de peste hotare”, a spus Carapunarlî.

La rândul lor, Birger Nerré, specialist în planificarea proiectelor în domeniul Finanțelor Publice/Taxelor în cadrul GIZ și consilierul principal, Radu Foltea, au dat asigurări că vor susține eforturile CNA pe domeniile de interes comun și au înaintat mai multe propuneri pentru inițierea unor discuții largi cu autoritățile și societatea civilă. „Venim cu propunerea de a organiza discuții publice pentru înaintarea unor modificări legislative care vor veni să sprijine ARBI a CNA. Vrem să consultăm opiniile experților internaționali, ale societății civile, procuraturii, justiției, reprezentanților parlamentului și ale opoziției parlamentare pentru a prezenta un proiect de lege, agreat de un format extins. Vom acorda suport pentru inițierea discuțiilor pe marginea îmbunătățirii Sistemul Informațional al ARBI, deoarece dorim să construim un sistem durabil. De asemenea, vom oferi suport și pentru dezvoltarea componentei de relații publice, în vederea creșterii vizibilității personalului și conducerii CNA și ARBI”, a spus Foltea.

De menționat că GIZ este un proiect care implementează Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 10:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
22 Oct. 2026, 10:55 // Societate //  Cătălina Boico

„Ei nu o fac de atâta, că nu au ce se ocupa…”. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat incidentul din apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în care un cetățean ucrainean ar fi fost bătut și s-ar fi încercat înecarea acestuia în râul Nistru de către doi grăniceri ucraineni, care au ajuns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, acesta a adăugat că acțiunile grănicerilor reprezintă o încălcare a hotarului Republicii Moldova și sunt ilegale.

„Sigur că faptul că au ajuns în goană, după ei, la grănicere pe teritoriul nostru, este o încălcare a hotarului Republicii Moldova. Dar ei nu o fac de atâta, că n-au ce s-o ocupa și hai să mergem să ne fugărim. Discuțiile, evident, trebuie să aibă loc între autoritățile noastre, Poliția de Frontieră a noastră, Poliția de Frontieră a Ucrainei, pentru a găsi modalități în cazul în care se repetă lucrurile astea, sau incidența, sau dorința, cum să spun eu, unora de a face lucrurile astea, să fie prevenită și curmată”, a spus Grosu. 

Totodată, președintele Parlamentului a reiterat că este vorba despre o încălcare a frontierei, dar a precizat că nu consideră că grănicerii ucraineni au avut intenția deliberată de a provoca Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca. Un bărbat de 49 de ani din Kiev, Alexei Koval, psiholog clinician, a încercat să traverseze Nistrul înot pentru a ajunge la familia sa plecată din Ucraina. Potrivit relatării sale și a martorilor, în timp ce traversa râul a fost urmărit de o ambarcațiune cu doi grăniceri ucraineni, care ar fi încercat să îl rețină și să îl lovească. Mai mulți localnici de pe malul moldovenesc au intervenit și l-au scos din apă. Ulterior grănicerii, au fost preluați de o patrulă și conduși la Sectorul Poliției de Frontieră Cosăuți, iar procuratura a pornit urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, în temeiul articolului 362 din Codul penal.

Alexei Koval a ajuns la spitalul raional Soroca cu comoție cerebrală, escoriații și dureri de cap. Medicul traumatolog Dorin Jamba a confirmat diagnosticul și a precizat că starea pacientului este stabilă.

Ucraineanul Alexei Koval susține că bărbații din ambarcațiune au ridicat mâna să îl lovească și că barca ar fi fost îndreptată spre el pentru a-l tăia cu elicea.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, Andrei Demcenco, susține că ambarcațiunea ar fi ajuns pe malul moldovenesc din cauza curenților, a nivelului scăzut al apei și a unei defecțiuni a motorului.

VIDEO 18+ Scandal pe Nistru: Un ucrainean a încercat să ajungă înot în Moldova, iar doi militari au venit după el