Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

PAS trimite procurorii și ofițerii CNA pe urmele consilierilor CMC ai Platformei DA și PSRM după votul „buclucaș”

18 Feb. 2022, 11:00
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2022, 11:00 // Politica //  Realitatea.md

Consilierii PAS din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) vor solicita Cancelariei de Stat să atace în instanță decizia consilierilor PSRM și cei ai Platformei DA de a înstrăina 1,3 ha de teren din fața Magazinului Unic, la un preț de câteva zeci de ori mai mic decât cel de piață. Anunțul a fost făcut ieri seara, 17 februarie de către deputatul PAS Radu Marian.

Totodată, Marian afirmă că va sesiza și Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală pentru a se expune asupra decizie luată de cele două fracțiuni din CMC.

„Socialiștii lui Ceban, alături de luptătorii pentru „demnitate și adevăr”, consilierii Platformei DA, din Consiliul Municipal Chișinău, au votat proiecte de decizii halucinante, care vor prejudicia bugetul local cu zeci de milioane de lei. De exemplu, au votat o decizie prin care au vândut terenul de lângă UNIC (1.3 hectare) cu 2,1 milioane lei, adică de 19 ori mai puțin decât valoarea de piață. Iar unele opinii arată un preț chiar și de o sută de ori mai mic decât cel real. Furtul e atât de mare încât nici măcar comuniștii, partenerii de bloc ai lui Ceban, n-au votat. Consilierii PAS vor solicita Cancelariei de Stat să atace în instanță decizia consilierilor PSRM ai lui Ceban și PPDA. De asemenea, colegii vor face demersurile necesare la CNA, Procuratură, pentru a investiga acest caz deosebit de grav de prejudiciere a averii Chișinăului”, a anunțat deputatul.

Amintim că, la ședința de joi, 17 februarie a CMC, consilierii Platformei DA au votat împreună doar cu aleșii locali ai PSRM din Consiliu proiectul de decizie prin care au vândut terenul din fața Magazinului Unic la prețul de doar 130 de mii de euro, un preț mult mai mic decât cel real.

Partenerii de bloc politic ai PSRM, consilierii PCRM, precum și toate celelalte fracțiuni din CMC și consilieri nu au susținut acest proiect de decizie, însă voturile PSRM – 16 și cele ale Platformei DA – 11 au fost suficiente pentru ca să se aprobe o asemenea decizie.

Astăzi, 18 februarie, președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, a venit cu o postare pe pagina sa de Facebook, unde le-a cerut consilierilor din CMC ai partidului condus de acesta, responsabili pe domeniul funciar să-și depună mandatul, doarece o asemenea decizie nu a fost consultată cu organele statutare ale formațiunii politice, fapt ce denotă că „votul acordat de consilieri nu reprezintă poziția Platformei DA”.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.