Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Ion Chicu – încă o piatră în curtea Curții Constituționale. Au lăsat în vigoare un act absolut neconstituțional!

21 Feb. 2022, 09:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Feb. 2022, 09:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Nicio zi fără replici acide din partea fostului premier Ion Chicu la adresa președintei Maia Sandu și a membrilor Curții Constituționale. Chicu a venit cu o reacție după ce Înalta Instanță a declarat inadmisibilă sesizarea privind majorarea retroactivă a tarifelor. Potrivit lui Chicu, majorarea retroactivă a tarifelor ar fi o decizie neconstituțională, fapt trecut cu vederea de judecătorii Curții Constituționale.

„În timp ce Maia Sandu învață europenii cum să lupte cu corupția și le povestește cum e să fii ministru într-un guvern care fură dintr-o lovitură 15% din PIB-ul țării, punând povara furtului pe popor pentru următorii 25 de ani, Domnica Manole și Liuba Șova de la Curtea Constituțională, ambele recent „îmbunate” de Maia Sandu cu majorări nesimțite de salarii și premii de jumătate de milion de lei, au decis să lase în vigoare un act absolut neconstituțional, care stabilește tarife majorate, retroactiv. Învățătorii trebuie să rămână fără salarii, bolnavii fără medicamente, copiii să înghețe, pentru că Maia Sandu nu le asigură finanțare adecvată. Cum ar face-o, dacă guvernul are alte griji – să continue „îmbunarea” celora, care le asigură „constituționalitatea” fărădelegilor”, a scris Ion Chicu pe pagina sa de Facebook.

Realitatea.md amintește că magistrații Curții Constituționale au declarat inadmisibilă sesizarea deputaților socialiști privind majorarea retroactivă a tarifelor la gazele naturale. Potrivit judecătorilor Curții, Instanța nu este competentă să ofere o interpretare a Constituției prin raportare la pretinse acte retroactive care nu se supun controlului de constituționalitate.  La 28 ianuarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat o hotărâre prin care a majorat prețul gazelor naturale de la 11,08 lei la 14,06 lei pentru un metru cub de gaz, cu aplicarea retroactivă a majorării din 1 ianuarie. Decizia ANRE a fost luată la recomandarea Comisiei Situații Excepționale.

 

 

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 11:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Aug. 2026, 11:26 // Societate //  Realitatea.md

Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul noii legi privind mass-media, care introduce un Registru al transparenței proprietății și finanțării furnizorilor de servicii media și noi reguli privind concentrările pe piața media, transmite IPN. Registrul va fi gestionat de Ministerul Culturii, iar înscrierea va fi benevolă și nu va condiționa desfășurarea activității mass-media.

Totuși, accesul la mecanismele de sprijin public, inclusiv la Fondul pentru subvenționarea mass-mediei, va fi condiționat de înscrierea în Registru și de respectarea celorlalte cerințe legale. Potrivit sursei citate, proiectul obligă furnizorii de servicii media să asigure transparența proprietății și finanțării și introduce criterii pentru evaluarea concentrărilor pe piața media, inclusiv prin prisma impactului asupra pluralismului și independenței editoriale.

Noua lege interzice cenzura și prevede protecția independenței editoriale. Constrângerea, intimidarea sau presiunile exercitate asupra jurnaliștilor pentru a le influența activitatea vor atrage răspundere în condițiile legii. Sunt prevăzute și măsuri suplimentare pentru protecția jurnaliștilor în timpul conflictelor, protestelor și manifestațiilor.

Cadrul legal este extins și asupra mediului digital. Proiectul definește noțiunea de „platformă online” și stabilește responsabilități pentru conținutul jurnalistic distribuit în acest spațiu. Furnizorii vor trebui, de asemenea, să verifice în continuare conținutul produs cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială.

Documentul introduce noțiunea de „dezinformare” și stabilește reguli privind pluralismul mediatic, responsabilitatea editorială și concentrările pe piața media. Totodată, sunt clarificate atribuțiile Ministerului Culturii, Consiliului Audiovizualului și Consiliului Concurenței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Noua lege va intra în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial și va abroga Legea presei din 1994.