Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Bilanț: 260 de cazuri de infectare cu COVID-19 și 17 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

07 Mai 2021, 17:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Mai 2021, 17:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Alte 260 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Astfel, din numărul total de cazuri, cinci cazuri sunt de import: trei Italia, unu Irlanda, unu Franța. Totodată, 17 persoane au decedat.

Numărul total de teste efectuate – 5.222, dintre care 1.335 – teste Rapid – Antigen. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 252.413. Din numărul total de cazuri, niciunul nu e în rândul lucrătorilor medicali.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 1.515  pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 181 în stare extrem de gravă (30 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 433 persoane au fost vindecate. În total, 242.796 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1.830. persoane, iar 15.817 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 16:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP, transmite Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenția sa de a interzice accesul minorilor la rețelele de socializare. Alte state membre iau în considerare și ele legislația pe această temă, iar Comisia dorește să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune.

„Toți copiii din UE merită același nivel de siguranță online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă.

Proiectul de lege privind protecția copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiași termeni, de Parlamentul European și de cele 27 de state membre.

Între timp, Comisia Europeană dorește să evite o „fragmentare” a pieței unice a UE. „Dacă procedați astfel, ajungeți să aveți grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin ‘imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier.

Dependența de ecrane, hărțuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentație, ca să nu mai vorbim de hărțuirea sexuală: minorii sunt expuși la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică crește din toate părțile pentru o mai bună protejare a copiilor și adolescenților din UE, iar inițiativele se înmulțesc la nivel național.

În Franța, legea care interzice rețelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanță, Consiliul Constituțional, în numele libertății de exprimare.

Președintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de înghețarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie și de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!