Guvernul creează centrul unic de gestionare a crizei refugiaților! Entitatea urmează să fie condusă de secretarul general al Executivului și va fi responsabilă de gestionarea tuturor ajutoarelor umanitare destinate refugiaților ucraineni. Mâine în Republica Moldova ajunge și un convoi umanitar pentru refugiați din partea ONU.
Premierul Natalia Gavrilița a anunțat decizia autorităților de a crea un centru care se va ocupa de toate ajutoarele umanitare destinare refugiaților. De asemenea, premierul anunță lansarea unei linii telefonice care va oferi toate informațiile relevante cu referire la situația cetățenilor ucraineni, adăpostiți în țara noastră.
„Azi a devenit operațional centrul unic de gestionare a crizei, care este un centru menit să gestioneze faza a doua, urmare a necesităților după primele 72 de ore. Centrul va coordona efortul Guvernului, organizațiilor internaționale, inițiativelor private și voluntarilor. Șeful centrului unic este secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea. În cadrul centrului vor activa și reprezentanții Înaltului Comisariat ONU privind refugiații. Centrul va avea o linie verde la care toți cetățenii pot suna pentru a afla detalii despre cum pot să ajute în situația creată. Linia verde va fi operațională începând cu ziua de mâine, ora 9.00 ”, a spus Natalia Gavrilița.
În același timp, premierul respinge informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi interzisă ieșirea bărbaților de pe teritoriul Republicii Moldova. Premierul anunță, de asemenea, că a fost majorat numărul punctelor de colectare a ajutoarelor umanitare.
„Pe lângă centrul de la Moldexpo devin operaționale alte trei centre de colectare pentru persoanele fizice. Tot azi devine operațional depozitul central unde vor fi stocate și sortate aceste ajutoare. Vă îndemnăm să donați pe contul trezoreriei la Ministerul Finanțelor”, a mai spus Natalia Gavrilița.
În continuare rămâne funcțională Linia verde pentru refugiați- 08-000-15-27.
Pe lângă depozitul de la Moldexpo, de azi devin funcționale încă 3 centre de colectare pentru persoane fizice. Adresele: SA Moldova Film, str Hîncești 61; Palatul Feroviarilor, Str Cecebal 2; Universitatea Tehnică din Moldova, str Studentilor 9/7.

