Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Inspectorii ANTA în acțiune: Au aplicat amenzi în valoare de peste 400 mii de lei

11 Mai 2021, 11:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2021, 11:21 // Societate //  Realitatea.md

Amenzi de peste 400 mii de lei au fost aplicate mai multor șoferi pentru transportarea mărfurilor în condiții ilegale de către inspectorii ANTA în perioada 26 aprilie – 11 mai 2021. Conducătorii auto au încălcat normele de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

Totodată, pentru 29 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.

De asemenea, în cadrul controalelor inopinate, cinci operatori de transport rutier s-au ales cu amenzi în mărime de 42 de mii de lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere.

De la începutul anului 2021 și până la 11 mai curent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau prestarea serviciilor contra cost cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 1808 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea pentru 433 conducători auto a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, se arată în comunicatul ANTA.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 12:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
05 Nov. 2026, 12:38 // Slider //  Daniela Baranovschi

Reprezentanții opoziției parlamentare au semnat o adresare comună către misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova, prin care își exprimă îngrijorarea față de situația din justiție, independența judecătorilor și procurorilor, dar și modul în care se desfășoară evaluarea externă a acestora. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon.

Scrisoarea a fost transmisă Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadelor statelor membre ale UE, reprezentanțelor diplomatice ale Statelor Unite ale Americii și Regatului Unit, precum și Misiunii OSCE, Oficiului Consiliului Europei la Chișinău și Coordonatorului Rezident al ONU în Republica Moldova. De asemenea, textul a fost expediat spre informare Comisiei Europene, Parlamentului European și Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Inițiativa este susținută de reprezentanții fracțiunilor „Democrația Acasă”, Partidul Nostru, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și „Alternativa”.

Autorii susțin că reforma justiției riscă să devină un instrument de control politic și de înlăturare a vocilor incomode. Totodată, aceștia acuză aplicarea selectivă a legii și exercitarea unor presiuni asupra persoanelor considerate incomode de guvernare.

 

„Nu putem vorbi despre o justiție independentă atunci când există percepția aplicării selective a legii, a presiunilor asupra celor care nu sunt convenabili guvernării și a unor standarde diferite în raport cu reprezentanții puterii și cei ai opoziției”, se arată în adresare.

 

În document sunt invocate mai multe probleme pe care semnatarii le consideră dovezi ale eșecului reformei. Aceștia afirmă că, după patru ani de reformă și investiții externe importante, în 2026 sunt ocupate doar aproximativ trei sferturi din funcțiile de judecător, iar Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel Centru funcționează la jumătate de capacitate sau chiar mai puțin.

Opoziția mai susține că durata examinării dosarelor a crescut, iar mii de persoane așteaptă încă soluții în instanță. În sprijinul criticilor, semnatarii invocă și date potrivit cărora doar 12% dintre cetățeni ar avea încredere în justiție, iar aproximativ trei sferturi ar considera că independența acesteia este slabă sau foarte slabă.

Un alt reproș vizează activitatea Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit documentului, numărul hotărârilor pronunțate împotriva Republicii Moldova a crescut de la 17 în 2024 la 48 în 2025.

Semnatarii pun sub semnul întrebării și independența Consiliului Superior al Magistraturii, pe care îl consideră apropiat de majoritatea politică. De asemenea, critică faptul că funcțiile de conducere în unele dintre cele mai importante instanțe sunt asigurate de mai mult timp prin interimate.

Opoziția susține că și evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, cunoscută drept vetting, riscă să-și piardă scopul inițial. În opinia semnatarilor, mecanismul este perceput de unii profesioniști din sistem drept unul de presiune și selecție pe criterii de loialitate, nu doar de integritate.

În adresare se mai afirmă că dosarele de corupție vizează aproape exclusiv lideri ai opoziției, în timp ce demnitarii aflați la guvernare de mai mulți ani nu ar fi, practic, anchetați. Semnatarii consideră că această situație alimentează percepția unei justiții selective.

De asemenea, reprezentanții opoziției cer partenerilor de dezvoltare să acorde o atenție sporită acestor probleme și susțin că raportarea unor progrese formale, care nu se regăsesc în realitatea din instanțe, poate afecta credibilitatea parcursului european al Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!