Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Gitana Winery – o afacere de familie în continuă dezvoltare

11 Mai 2021, 15:37
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2021, 15:37 // Economie //  Realitatea.md

Lilia Dulgher a deprins pasiunea pentru vinificație încă de când era mică, chiar de la mama sa, care este vinificator de profesie. În 1999, familia Dulgher a achiziționat Vinăria Țiganca, din satul Plopi. Vechea vinărie se afla într-o stare dezastruoasă, însă era dotată cu necesarul pentru a produce vinuri de calitate. A urmat o perioadă de investiții și muncă sârguincioasă, iar după ceva timp, fetele din familia Dulgher au crescut și au decis să se implice și ele în acest proces.

„Împreună cu soră-mea, Liliana, am decis să ne implicăm ca să dezvoltăm spiritul modern şi abordările de marketing în vinărie. Atunci „Ţiganca” a devenit „Gitana” și a apărut prima sticlă cu poveste – Lupi. Am reușit tranziția de la exportul vinului în vrac, la exporturile vinului îmbuteliat, ceea ce ne-a deschis uşile spre partea vestică a lumii. Familia noastră a continuat să dezvolte tradiţia strămoşească a vinului, utilizând manufactura şi tehnologiile unice de fermentare în butoaie de lemn.”, spune Lilia Dulgher.

În prezent, Lilia este manager Marketing și Vânzări la Gitana Winery, iar sora ei, Iuliana, este manager de Producție și Dezvoltare. Surorile Dulgher sunt un bun exemplu al succesului antreprenoriatului feminin în vinificație, un domeniu care, conform unor stereotipuri, încă este considerat ca fiind unul destinat mai mult bărbaților.

„Se poate spune că există într-adevăr un astfel de stereotip. Dacă vorbim despre vinificatie, atunci exponenții pe care îi regăsim în această profesie sunt majoritatea bărbați. Chiar și la crama noastra, vinificatorul, oenologul, viticultorul, dar și proprietarul cramei sunt bărbați. Părerea mea este că, întotdeauna e nevoie de un echilibru, iar Gitana Winery este un bun exemplu pentru modul în care femeile și bărbații lucrează împreună, iar aportul pe care îl aduce fiecare se completează și se îmbină în mod armonios. Doamnele au un stil mai fluid, mai flexibil, o profunzime mai mare și o sensibilitate aparte, care îmbracă frumos structura și tenacitatea bărbaților. Tot doamnele cimentează adeseori viziunea de business prin creativitate și inovație, iar alteori contrabalansează dispoziția mai rezervată a domnilor în asumarea riscurilor, lucru pe care, de altfel, l-am observant în afacerea noastră de familie. Fiecare membru a familiei noastre a contribuit și și-a pus amprenta prin lucrurile care îl caracterizează cel mai bine. În peisajul actual sunt tot mai multe femei în poziții de management, care susțin sau construiesc business-uri și îndrăznesc să intre pe zone considerate a fi apanajul bărbaților. În ritmul cu care numărul oenologilor, vinificatorilor și specialiștilor femei din lumea vinului crește, vinificația nu va mai rămâne un domeniu masculin pentru mult timp.”, susține Lilia.

Crezul companiei Gitana este de a crea vinuri inedite cu gusturi unice, păstrând standardul de calitate. Vinurile din gama Gitana sunt rezultatul cunoștințelor profunde, a calităților superioare a terroir-ului și a unui proces artizanal de producție, păstrat încă de la începuturile vinăriei Gitana.

Podgoria Gitana Winery se află în regiunea viticolă Valul lui Traian, o zonă cunoscută prin cultivarea soiurilor de struguri pentru vinuri roşii şi licoroase, mai ales datorită condiţiilor de mediu, asemănătoare celor din renumitele zone viticole Bordeaux din Franţa și Piemont din Italia. Solul bun și fertil conferă vinurilor Gitana calități gustative deosebite, apreciate foarte mult de consumatori.

„Ne-am străduit și am reușit să continuăm tradiţia, manufactura şi tehnologiile unice de fermentare a vinului, optând pentru butoaie de lemn în loc de noile fermentatoare, ca strugurii să „respire”.  Maturarea o facem în beciuri subterane, care asigură temperaturi constante atât vara, cât şi iarna. Cred că toți acești factori, alături de grija și bucuria pe care o punem în crearea fiecărei sticle de vin cu poveste, face ca experiența degustării să fie una placută pentru consumatori.”

În prezent, vinăria Gitana produce aproximativ 700.000 de sticle de vin anual. Compania exportă producția în țări din Uniunea Europeană, Asia și America de Nord. Biroul Gitana de la București se ocupă de distribuția vinurilor în lanțurile mari de magazine, dar și în restaurante sau magazine mai mici, specializate pe vinuri de top.

În pofida situației complicate din perioada pandemică din anul 2020, Vinăria Gitana continuă să investească în modernizare și privește cu încredere în viitor.

„Pandemia s-a dovedit a fi atât o provocare, cât și o oportunitate. Provocarea a venit din faptul că, acest context dificil, marcat de o serie întreagă de restricții, a avut un impact negativ, mai ales asupra rețelelor de supermarketuri, dar și celor din segmentul HoReCa, unde suntem și noi prezenți. Acest lucru s-a resimțit printr-o scădere a vânzărilor prin intermediul canalelor clasice. În schimb, am observat un interes sporit al consumatorilor din mediul online, care au început să caute și să descopere şi alte game din portofoliul Gitana. Rezultatele pozitive se datorează pe de o parte notorietății brandului Gitana și a succesului înregistrat de vinurile noastre în segmentul premium, iar pe de altă parte, faptul că, fiind acasă, consumatorii nu mai sunt influențați de un anumit meniu și pot să aleagă, și să încerce vinuri noi. Cei care au încercat alte vinuri din portofoliul Gitana, au revenit mai apoi la ele, fapt care este foarte îmbucurător pentru noi. Avem încrederea că am reușit să construim un brand puternic, de calitate, care este pe gustul clienților, exact așa cum ne-am propus.”, spune Lilia Dulgher.

Investițiile în modernizare vor continuta și în acest an. Vinăria a rezervat un buget mare pentru o nouă linie de îmbuteliere, una personalizată, creată de o companie din Italia. Le fel, Gitana are planuri mari referitor la dezvoltarea potențialului turistic al vinăriei, extrem de important pentru atragerea turiștilor străini, dar și a pasionaților locali de vinuri bune.

Campania #ePosibilAcasă, desfășurată de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Mare Britanie, prezintă istoriile de succes a beneficiarilor acestui program. Datorită suportului obținut în cadrul acestui proiect, Gitana Winery a beneficiat de programul Export Suport și a reușit să-și promoveze vinurile pe piețele de export din Uniunea Europeană dar și de suport prin grant pentru îmbunătățirea dotărilor tehnologice și crearea capacităților de ospitalitate. Dacă în 2015 Gitana Winery exporta doar 3.000 de sticle de vin anual, în 2020 compania se mândrea deja cu peste 280.000 sticle exportate.

Exporturile în România au fost un prim pas, care au permis vinăriei să-și deschidă drumurile către piața UE, în țări precum Franța, Austria, Italia, Germania, Suedia sau Elveția. În 2019, vinurile Gitana au fost apreciate de celebra Jancis Robinson, criticul de vin numărul unu în lume. Spre sfârșitul anului 2019, vinăria Gitana deja se mândrea cu exporturi pe alte continente, în țări precum SUA, Canada și Japonia.

„Împreună cu dezvoltarea și succesele noastre, a venit și marea responsabilitate de a ajuta comunitatea locală să se dezvolte. În prezent, colaborăm cu primăria locală pentru a găsi donatori, care ar suplini fondurile dedicate restabilirii parcului local și a traseului turistic din apropierea podgoriilor și vinăriei. Acest lucru este unul obligatoriu pentru noi, deoarece am dori să extindem experiențele turistice disponibile în zona noastră. Mai mult, ne-am dori să fim un punct focal de-a lungul căruia să se dezvolte și să crească alte afaceri locale, precum pensiunile și restaurantele.”, spune Lilia Dulgher.

În prezent, vinăria Gitana produce anual peste 2.5 milioane de litri de vin, din struguri culeși de pe cele 360 de hectare de podgorii, dar și din strugurii cumpărați de la fermierii din regiune, facilitând astfel surse decente de venit pentru reprezentanții comunității. Gitana Winery asigură locuri de muncă permanente pentru 60 de angajați, iar în sezonul recoltei mai angajează circa 100 de persoane din regiune. În viitorul apropiat, vinăria Gitana va continua să dezvolte și potențialul turistic al zonei, contribuind tot mai mult la bunăstarea economică a regiunii și a țării.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, 19 august, că intenționează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în cursul acestui an și a afirmat că această țară asiatică deține 57 de arme nucleare „foarte puternice”, informează hotnews.ro.

Declarațiile au venit după ce Trump a ordonat oficialilor de la Pentagon să întrerupă exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, afirmând că acestea transmiteau Phenianului un mesaj „total inadecvat și ostil” față de o țară care s-a arătat „neamenințătoare și respectuoasă”.

Când a fost întrebat, miercuri, dacă se așteaptă să se întâlnească cu Kim în cursul acestui an, Trump a răspuns: „Da, o voi face”.

Trump a declarat luni că a primit un răspuns de la Kim în urma încercărilor lui de a relua dialogul. The Wall Street Journal a relatat că liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe consilieri să organizeze o întâlnire față în față cu Kim încă din această toamnă.

Misiunea Coreei de Nord la Națiunile Unite din New York nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la ultimele declarații ale lui Trump, dar acestea au venit imediat după ce sora influentă a lui Kim, Kim Yo Jong, a afirmat că nu are cunoștință de vreo comunicare recentă între liderii celor două țări.

Kim Yo Jong a mai spus că, deși relația dintre liderii Statelor Unite și Coreei de Nord era „cu adevărat excelentă”, Washingtonul continua să desfășoare exerciții militare alături de Seul și amenința securitatea națională a Phenianului.

Trump a organizat o serie fără precedent de summituri cu Kim în 2018 și 2019, dar eforturile diplomatice au eșuat din cauza cererilor SUA ca Phenianul să renunțe la armele sale nucleare. De atunci, Trump s-a referit în repetate rânduri la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, deși administrația lui a continuat să solicite denuclearizarea țării și nu o recunoaște oficial ca stat posesor de arme nucleare.

Trump a încercat să relanseze eforturile diplomatice în al doilea mandat al său.

„Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un, iar el va fi în regulă atâta timp cât noi avem un președinte inteligent”, le-a spus președintele american reporterilor miercuri, în timpul unei vizite la un heliport pe care îl construiește pe istoricul South Lawn al Casei Albe.

„Faptul că mă înțeleg bine cu el – ăsta e un lucru bun, nu unul rău. El are 57 de arme nucleare foarte puternice”, a spus Trump. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Dacă aș fi fost președinte, nu aș fi permis-o. Dar el (Kim, n.r.) le are”, a adăugat președintele SUA.

Faptul că Trump a menționat un număr specific de arme nucleare deținute de Coreea de Nord este unul extrem de neobișnuit, notează Reuters.

Guvernul SUA nu publică oficial o estimare a arsenalului nuclear al Coreei de Nord, deși un raport din 2025 al Serviciului de Cercetare al Congresului a menționat că experții din sectorul neguvernamental estimează că Phenianul a produs suficient material fisionabil pentru până la 90 de focoase nucleare, dar ar fi asamblat aproximativ 50.

În iunie, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a estimat că Coreea de Nord „a asamblat, probabil, în jur de 60 de focoase și deține suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30”.

În timpul primului mandat al lui Trump, Kim l-a numit pe acesta „un bătrân senil și deraiat mintal din SUA” și a amenințat că are la dispoziție un „buton nuclear” pe biroul său.

Însă cei doi lideri au transformat acea tensiune în întâlniri față în față, inclusiv un scurt schimb de replici în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vizită în cadrul căruia Trump a devenit primul președinte american în exercițiu care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!