Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Incendiile din Moldova au alarmat-o pe Maia Sandu, care a cerut sancțiuni mai dure în acest sens

24 Mart. 2022, 20:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2022, 20:42 // Societate //  Realitatea.md

Președinta Maia Sandu s-a arătat îngrozită și indignată de incendiile văzute în drum spre Glodeni unde a fost într-o vizită. Într-o postare pe facebook, șefa statului enumeră dezastrele pe care le cauzează focul.

„Astăzi, în drum spre Glodeni și înapoi, am văzut imagini devastatoare – zeci de miriști, pajiști și păduri în flăcări. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că, doar într-o singură zi, în toată țara avem în jur de 500 de incendii de vegetație. Într-un sat a ars cimitirul. În alt sat, din cauza incendiului pe care l-a provocat, a murit o bătrână. Moldova se sufocă în fum, iar această practică de-a dreptul criminală poluează mediul, produce pagube materiale și face victime.” – a scris șefa statului pe pagina sa de facebook.

Maia Sandu nu s-a limitat doar la comentarea acestui fenomen, dar a cerut Parlamentului în regim de urgență să adopte sancțiuni mult mai dure pentru acest gen de infracțiuni.

„Toate aceste incendii, care distrug sute de hectare de terenuri și de pădure, și care amenință mai multe localități, au fost provocate de oameni. Solicit Parlamentului să introducă în regim de urgență sancțiuni mult mai dure pentru acest gen de infracțiuni și privarea de ajutor de stat a agenților economici care se fac vinovați de provocarea incendiilor de vegetație.” – a mai adăugat Maia Sandu.

La începutul primăverii oamenii din sate recurg la incendierea vegetației uscate de pe terenuri pentru a-și pregăti astfel pământurile pentru lucrările agricole de primăvară. Practica incendierii terenurilor în Moldova nu este însă tolerată de legislație. Astfel, persoanele, care vor arde frunze, altă vegetaţie uscată și deșeuri menajere, vor achita amendă conform Codului Contravenţional art. 154. Potrivit legii, persoanele fizice se sancţionează cu amendă în mărime de la 600 până la 1200 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore, iar persoanelor juridice li se aplică o amendă în mărime de la 4500 până la 9000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!