Indiferent unde te afli pe Pământ, poți vedea o singură față a Lunii. Celălalt „obraz” al său este mereu ascuns de ochii curioși, iar această parte îndepărtată este mult mai plină de cratere decât pe care o putem vedea, spun cercetătorii.
Partea Lunii pe care o putem vedea de pe Pământ este acoperită cu multe câmpii vaste de bazalt vulcanic, pe care apar, adesea, ca pete întunecate.
Pe partea cealaltă, se spune că Luna are semnificativ mai multe cratere. Acest lucru a fost observat de prima navă spațială care a orbitat în jurul Lunii, în anii 1960. O nouă simulare explică de ce există o asemenea diferență între cele două fețe.
Reunind diferitele caracteristici, modelele computerizate susțin ideea unui impact care ar fi umplut Luna de fluxuri de lavă.
Astronomii au bănuit multă vreme că partea cea mai apropiată de noi a Lunii ar fi fost odată acoperită de o mare de magmă care, atunci când s-a răcit, a netezit peisajul stâncos, creând petele întunecate pe care le vedem astăzi. Dar declanșarea acestei activități vulcanice este privită cu scepticism acum.
Craterul de la Polul Sud-Aitken ar fi cheia: explicația oamenilor de știință
Un crater masiv, situat la polul sudic al Lunii, cunoscut sub numele de Polul Sud-Aitken, ar putea explica diferențele.
Acesta este o reminescență a uneia dintre cele mai mari și mai vechi coliziuni cu care s-a confruntat vreodată luma. Simulările arată că evenimentul, care ar fi avut loc în urmă cu aproximativ 4,3 miliarde de ani, s-ar fi petrecut în locul potrivit și, mai ales, la momentul potrivit.
Căldura imensă produsă de impact ar fi încălzit mantaua superioară din partea vizibilă, într-o asemenea măsură. Experții cred că acest lucru ar fi condus la o concentrație de potasiu, elemente de rare de sol, fosfor, dar și elemente producătoare de căldură, precum toriu.
Până în prezent, aceasta este exact compoziția pe care oamenii de știință au găsit-o în probele de rocă lunară, în special în Procellarum KREEP Terrane (PKT), o zonă vastă cunoscută pentru această anomalie de compoziție.
Consecințele evenimentului produs la Polul Sud-Aitken ar fi durat probabil sute de milioane de ani.
În simulări, cea mai veche câmpie vulcanică din apropiere a erupt la o distanță de 200 de milioane de ani după impactul menționat anterior. De fapt, episoadele intense de activitate vulcanică au continuat pe partea vizibilă a Lunii timp de 700 de milioane de ani după impact.
