Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

RTR Moldova – prins cu mâța-n sac. A încercat să dezinformeze publicul despre interzicerea marcării zilei de 9 Mai

24 Apr. 2022, 11:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Apr. 2022, 11:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Postul de televiziune RTR Moldova a încercat să dezinformeze publicul prin intermediul unei emisiuni de divertisment, inducând ideea că majoritatea parlamentară, odată cu interzicerea panglicii Sfântului Gheorghe, ar fi interzis și Ziua Victoriei. Abaterea de la normele jurnalistice a fost sesizată de portalul www.mediacritica.md.

Astfel, a fost constatat faptul că programul matinal de divertisment Доброе Утро!, transmis de RTR Moldova miercuri, 20 aprilie, a început cu afirmația:

„În Moldova continuă să aibă rezonanță încercările puterii de a interzice una din cele mai mari sărbători, Ziua Victoriei”. În sprijinul acestei afirmații false prezentatorii nu aduc niciun fapt bazat pe realitate. Ei speculează însă pe marginea Panglicii Sf. Gheorghe, pentru purtarea căreia autoritățile „promit să dea amenzi necruțătoare și chiar să tragă la răspundere administrativă”, dar și pe seama limbii ruse:  „Ce-i drept, mulțumim că, deocamdată, despre panglică ni se permite să vorbim… chiar și în limba rusă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Speculațiile pe tema „interzicerii sărbătorii de 9 Mai” nu se termină însă aici. Prezentatorul mai spune:

„De exemplu, locuitorii Transnistriei și conducerea de acolo scuipă de sus pe aceste interdicții” și că „liderul administrației de la Tiraspol a declarat că transnistrenii își vor prinde cu mândrie la piept Panglica Sf. Gheorghe și îi vor primi pe toți acei cărora, pe pământul natal, li s-a interzis să-și comemoreze buneii învingători în război…”.

Iar colega sa precizează că „majoritatea cetățenilor nu sunt de acord cu interdicțiile și protestează în diferite moduri”, fără a completa afirmațiile cu date statistice sau alte informații care să demonstreze veridicitatea celor expuse.

Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova obligă la corectitudine în utilizarea și interpretarea informațiilor de către reprezentanții presei, „considerând dezinformarea, știrile false și mesajele manipulatorii diseminate prin intermediul mass-media drept fenomene nocive și periculoase pentru informarea publicului și pentru democrație”. Totodată, potrivit aceluiași cod, jurnalistul „își exprimă opinia în mod onest și etic, fără a denatura deliberat fapte sau date”.

Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști atenționează jurnaliștii: „Vom respecta adevărul şi dreptul publicului la adevăr, considerând aceasta ca fiind prima responsabilitate a jurnalistului. (…) Corectitudinea şi imparţialitatea sunt criteriile fundamentale ale jurnalismului”.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!