Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Pâinea noastră cea de toate zilele a început să se scumpească. PAS îi acuză pe socialiști: Dodon ar coordona procesul

14 Mai 2021, 11:53
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
14 Mai 2021, 11:53 // Politica //  Realitatea.md

De câteva zile tot mai mulți agenți economici au început să mărească prețul la pâine, iar Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) acuză de această scumpire actuala coaliție de guvernare PSRM-Șor, deoarece ar coordona aceste acțiuni în folosul unor factori din mediul de afaceri.

Potrivit președintelui interimar PAS, Igor Grosu, de mai multe zile primește mesaje de la cetățenii moldoveni din diferite regiuni ale țării, care se plâng că pâinea s-a scumpit cu peste un leu, incluși pâinea socială, care era cea mai ieftină și putea fi procurată de orice categorie de persoane.

Grosu susține că, una din cauzele scumpirii pâinii este faptul că PSRM-Șor au favorizat exportul de grâu din rezerva de stat peste hotarele Republicii Moldova, în loc să-l ofere brutăriilor, pentru a nu admite această situație pe piața internă, așa cum a solicitat președinta țării, Maia Sandu, după decizia luată de Consiliul Suprem de Securitate.

Igor Grosu a declară că ar fi vorba despre o schemă pusă bine la cale, în spatele căreia ar sta liderul PSRM, Igor Dodon și un om de afaceri. Acesta i-a cerut premierului interimar Aureliu Ciocoi să convoace de urgență ședința Guvernului și să interzică exportul grâului din rezervele de stat.

Amintim că la 14 aprilie Guvernul a autorizat Agenția Rezerve Materiale să elibereze din rezervele de stat aproximativ 20.800 de tone de grâu alimentar, pentru a fi înnoit, deoarece este în rezerve din 2016. Acesta urma să fie acordat agenților economici, în bază de contract, prin care se vor angaja să-l restituie până la 1 octombrie.

Ministrul Agriculturii Ion Perju declara atunci că Republica Moldova este asigurată cu grâu alimentar și furajer până la următoarea recoltă, iar prețul la grâu ar putea scădea. De asemenea, Perju dădea asigurări că prețul la pâine nu va crește anul acesta.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 21:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 21:00 // Societate //  Realitatea.md

În Moldova sunt peste 15 mii de locuri de muncă vacante, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Printre cei mai căutați sunt muncitorii auxiliari, cusătoresele, conducătorii auto, bucătarii și vânzătorii, transmite IPN.

Peste 88% dintre locurile de muncă disponibile sunt în mediul rural. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot solicita informații și sprijin la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Potrivit Agenției, cetățenii pot găsi oportunități de angajare indiferent de nivelul de studii sau experiența pe care o au.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!