Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Rusia pune în aplicare planurile expansioniste?! Administrația din Herson vrea să ceară aderare la Rusia

11 Mai 2022, 13:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
11 Mai 2022, 13:28 // În Lume //  Victoria Laur

Conducerea din Herson vrea să îi ceară lui Putin aderarea la Rusia. Șeful adjunct al administrației militaro-civil a regiunii, Kiril Stremusov, a făcut declarația, citat de TASS. Conform lui, pentru implementarea inițiativei nu urmează să se desfășoare un referendum.

Ofițerul susține că asemenea decizie va fi luată printr-un decret, deoarece în cazul Crimeei scrutinul nu a fost acceptat la nivel internațional. Până la sfârșitul anului, regiunea Herson va pregăti cadrul legislativ pentru aderarea la Federația Rusă, susține Stremusov.

„Referendumul care a avut loc în mod absolut legal în Crimeea nu a fost acceptat de comunitatea internațională. Prin urmare, va fi doar un decret, bazat pe apelul conducerii regiunii Herson către președintele rus Vladimir Putin. Va exista o cerere de integrare a regiunii Herson în Federația Rusă, ca subiect cu drepturi depline”, desclară responsabilul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în aprilie Kievul anunța că Kremlinul ar intenționa să desfășoare un referendum în Herson, pentru crearea unei noi republici separatiste în Ucraina. Tot atunci s-a aflat că regiunea ucraineană urmează să treacă la ruble rusești.

Hersonul este ocupat de militari ruși de la începutul lui martie. Localnicii au desfășurat mai multe proteste contra ocupației, dar au fost alungați de pe străzile centrale cu gaze lacrimogene.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!