Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

AUDIO Ingeniozitatea rușilor care nu vor să lupte în Ucraina: Vor să se însoare ca să scape de pe câmpul de luptă

07 Iun. 2022, 13:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
07 Iun. 2022, 13:26 // Actualitate //  Victoria Laur

Militarii ruși ar fi pregătiți să se căsătorească doar ca să scape de pe câmpul de luptă. Într-o nouă interceptare publicată de ofițerii Securității ucrainene un soldat recunoaște că și-a rugat o prietenă să depună cerere la starea civilă în speranța că va putea reveni acasă.

Planurile, însă, i-au fost zadarnice. Comandații ruși au intensificat controlul și le permis soldaților să meargă acasă doar dacă sunt răniți grav, dacă moare una dintre rudele apropiate sau sunt uciși.

„I-am spus unei prietene: „Du-te, depune o cerere la Oficiul Stării Civile. Voi spune aici despre asta. Ne-au zis că nu este o opțiune. Cam așa”, îi povestește militarul interlocutorului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Serviciul de Securitate al țării vecine publică regulat interceptări ale discuțiilor dintre militarii ruși și familiile lor. Astfel responsabilii încearcă să probeze declarațiile autorităților ucrainene și să atrocitățile pe care le comit trupele lui Putin în Ucraina.

Bunăoară, anterior au fost publicate secvențe audio referitoare la violurile asupra localnicilor, dar și despre pierderile pe care le suportă rușii. În cadrul uneia dintre interceptări un soldat relata că trupele subordonate Kievului au făcut una cu pământul militari ai unității Wagner, considerați de presa internațională „armata secretă a lui Putin”.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 11:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
04 Nov. 2026, 11:04 // Slider //  Valentina Buza

Disney pregătește un nou val de concedieri, care ar putea afecta câteva mii de angajați, potrivit unor surse citate de CNBC. În același timp, unora dintre managerii companiei li s-a cerut să reducă cheltuielile cu până la 20%, în cadrul unui plan mai amplu de reducere a costurilor.

Informațiile au fost oferite de persoane familiarizate cu planurile companiei, care au dorit să rămână anonime deoarece nu sunt autorizate să vorbească public despre aceste decizii. Bloomberg a relatat prima despre noul val de concedieri. Este cea mai recentă rundă de disponibilizări de când Josh D’Amaro a preluat conducerea Disney, la începutul acestui an.

Compania anunțase deja, în aprilie, planuri pentru concedierea a până la 1.000 de angajați, în principal din departamentul de marketing. În septembrie, au urmat alte aproximativ 300 de posturi vizate, majoritatea din departamentele de resurse umane și tehnologie.

Conducerea Disney avertizase încă din august că ar putea urma noi reduceri de personal.

„Continuăm să ne concentrăm pe reducerea costurilor la nivelul întregii companii, pentru a elibera resurse suplimentare pe care să le investim în dezvoltare. Analizăm mai multe modalități prin care putem face acest lucru”, au transmis directorul general Josh D’Amaro și directorul financiar Hugh Johnston, într-o scrisoare adresată acționarilor pe 5 august.

Cei doi au precizat că procesul era deja în desfășurare și că vor reveni cu informații despre rezultatele măsurilor adoptate. Tot în august, Disney a anunțat un program de pensionare anticipată pentru o parte dintre angajați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Într-o scrisoare trimisă personalului pe 24 august, Sonia Coleman, directorul de resurse umane al companiei, a explicat că acesta este doar unul dintre pașii prin care Disney încearcă să își reorganizeze activitatea.

„Aceasta este una dintre mai multe măsuri pe care le luăm pentru a ne reorganiza compania, inclusiv reduceri involuntare de personal, care au început deja în unele departamente și vor continua anul viitor”, a transmis Coleman.

La sfârșitul anului fiscal 2025, încheiat în septembrie, Disney avea aproximativ 231.000 de angajați, potrivit raportului financiar anual al companiei.