Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat astăzi, 22 iunie cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria – Moldova, Ucraina, Belarus, aflați în vizită în țara noastră, referindu-se la subiecte precum evoluțiile de pe ambele maluri ale Nistrului, agenda de reforme a Republicii Moldova și situația regională de securitate.
Șeful Legislativului a mulțumit parlamentarilor austrieci pentru asistența generoasă pentru dezvoltare oferită țării noastre de Austria în cei 30 de ani de relații diplomatice moldo-austriece, precum și pentru asistența umanitară acordată în contextul crizei refugiaților. Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova va continua să ajute refugiații ucraineni, acordând o importanță sporită integrării lor sociale.
Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit cel al agendei europene. Grosu a reiterat că Republica Moldova va continua să rămână ferm atașată proceselor de integrare europeană, iar acest lucru transmite un mesaj de încredere cetățenilor noștri.
„Rămânem ferm ancorați în obiectivul nostru principal – reformele – și sperăm să primim un răspuns pozitiv din partea Consiliului European la cererea noastră de acordare a statutului de candidat pentru aderare la UE. Avem încă mult de lucru – reforma justiției, lupta cu corupția, consolidarea instituțiilor, combaterea propagandei –, dar vom merge hotărât înainte, fără compromisuri pentru agenda noastră internă”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Discuțiile s-au referit și la importanța intensificării cooperării la nivel parlamentar, în special la nivel de comisii parlamentare, precum și la consolidarea relațiilor economice, ținând cont de evoluțiile regionale generate de războiul din Ucraina.
Amintim că, membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria – Ucraina, Moldova, Belarus se află, în perioada 21 – 24 iunie, într-o vizită la Chișinău. Agenda vizitei include întrevederi cu speakerul Igor Grosu, cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Austria, Adrian Belîi, dar și cu alți membri ai Legislativului. Oficialii austrieci se vor mai întâlni cu președinta țării, Maia Sandu, și cu membri ai Guvernului. De asemenea, membrii delegației vor merge la Palanca și la Tudora, pentru a se întâlni cu refugiații ucraineni.

