Epoca de Piatră se referă la o perioadă din trecutul îndepărtat. A început în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani și a durat până acum 40.000 de ani. Se numește astfel pentru că în acea perioadă strămoșii noștri îndepărtați își făceau uneltele din piatră.

Specia Homo sapiens a apărut mult după începutul Epocii Pietrei, abia acum aproximativ 200.000 de ani. Epoca de Piatră a început când mai multe specii de maimuțe au început să confecționeze unelte simple, cioplind bucăți ascuțite de piatră din bucăți mai mari de rocă.

Aceste maimuțe stăteau parțial în poziție verticală atunci când mergeau, ceea ce însemna că aveau mâinile libere pentru a face lucruri, cum ar fi fabricarea uneltelor. Aveau creiere mici, nu foarte diferite de creierul unui cimpanzeu, și nu vorbeau, informează descopera.ro.

Alte maimuțe care mergeau în poziție verticală au apărut mai târziu. Acestora li s-au dat nume precum Homo habilis (omul îndemânatic) sau Homo erectus (omul drept). Au trăit în Africa în urmă cu 1 sau 2 milioane de ani, cu mult timp înainte ca oameni ca noi să existe.

Unde au trăit primii oameni?

Aveau un creier mai mare decât primele maimuțe verticale, dar creierul lor era încă mai mic decât al nostru. Nu erau la fel de inteligenți ca noi și nu vorbeau, chiar dacă ar fi scos sunete.

În urmă cu aproximativ 400.000 de ani, trei specii care aveau creiere mult mai mari decât primele maimuțe drepte au trăit aproximativ în același timp. Acestea se numeau Neanderthalieni, Denisovani și o formă timpurie a speciei Homo sapiens – strămoșii noștri.

Neanderthalienii și Denisovanii au trăit în afara Africii, în partea lumii cunoscută sub numele de Eurasia, care include Europa. Se știu puține lucruri despre denisovani, dar, în urmă cu aproximativ 100.000 de ani, neanderthalienii aveau sulițe din lemn și câteva unelte simple făcute din oase de animale, cum ar fi cerbii, pe lângă uneltele lor din piatră.

Unii oameni cred că, datorită creierului lor mare și a capacității de a confecționa alte unelte decât cele din piatră, oamenii de Neanderthal puteau vorbi. Dar aceasta este doar o presupunere. Ultimii neanderthalieni au dispărut în urmă cu aproximativ 40.000 de ani.

Diferitele limbi ale umanității antice

În urmă cu aproximativ 200.000 de ani, primitivul Homo sapiens a evoluat în ceea ce numim acum oamenii moderni. Acești oameni moderni erau la fel de inteligenți ca și noi și puteau vorbi folosind un limbaj.

Mai târziu, în urmă cu aproximativ 60.000 de ani, oamenii au călătorit din Africa și, în cele din urmă, s-au răspândit în restul lumii. La început, chiar și strămoșii noștri Homo sapiens nu făceau decât unelte din piatră, dar având capacitatea de a vorbi, probabil că își foloseau limba pentru a se învăța unii pe alții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe măsură ce timpul a trecut, au învățat să facă multe tipuri diferite de unelte din pietre, lemn, oase și piele. Aveau îmbrăcăminte și încălțăminte, își făceau adăposturi și vânau împreună pentru hrană. În urmă cu 40.000 de ani (și posibil chiar mai devreme), oamenii moderni desenau pe pereții peșterilor.

Oamenii timpurii ar fi avut aceleași subiecte ca oamenii moderni

În Epoca de Piatră ar fi existat mult mai puține limbi diferite decât în prezent. Dar limbile care existau ar fi fost la fel ca limbile noastre moderne. Oamenii ar fi vorbit în propoziții cu substantive și verbe, chiar dacă cuvintele pe care le-ar fi folosit ar fi fost diferite.

Limbile ar fi fost diferite între triburi și ar fi avut mai puține cuvinte decât cele pe care le avem astăzi. Ei ar fi avut cuvinte pentru „mamă” și „tată” sau „soră” și „frate”. Ar fi avut nume pentru animale și plante, ar fi fost capabili să facă planuri, să spună „te rog” și „mulțumesc” și ar fi avut nume unii pentru alții.

Probabil că oamenii moderni timpurii vorbeau despre multe dintre aceleași lucruri despre care vorbim și noi. Poate că erau oameni din Epoca de Piatră, dar erau moderni când venea vorba de vorbit.

#limbi #primii oameni #strămoși #umanitate antică

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.