Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO „Mai departe” cu Irina Rusu, despre dragostea pentru animale și micul business

20 Iul. 2022, 09:30
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
20 Iul. 2022, 09:30 // Life //  Realitatea.md

Discriminarea animalelor, afaceri mici, pornite din pasiune și influencer marketing. Aceste trei teme se numără printre subiectele discutate de Artur Gurău și Irina Rusu, cunoscută pe Instagram ca și @coffentropy, în cadrul celei mai recente ediții a podcastului „Mai Departe”.

Invitata, absolventă a facultății de veterinărie, a încercat să identifice motivele care ar sta la baza atitudinii negative a moldovenilor față de animalele de companie.

„Cred că greșim când spunem că oamenii sunt buni, by default, fiindcă fiecare înțelege „bun” în felul său. La fel se întâmplă cu termenul „omenos”. Mă gândesc că trebuie să ne definim termenii, pentru că bunătatea se reflectă și în atitudinea etică față de copii, față de câini – adică față de cei care nu pot să riposteze”, a menționat tânăra.

În prezent, Irina Rusu administrează propria afacere într-un domeniu total diferit de veterinărie. Este vorba de papetăria și magazinul de cadouri „Urban Tale”, lansat în 2017, în România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ediția integrală a podcastului cu discuția dintre Artur Gurău și Irina Rusu o găsiți mai jos.

Podcastul „Mai departe” poate fi vizionat la RLIVE TV, miercuri de la ora 21:00 și în reluare duminica, la ora 22:00.

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 16:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP, transmite Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenția sa de a interzice accesul minorilor la rețelele de socializare. Alte state membre iau în considerare și ele legislația pe această temă, iar Comisia dorește să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune.

„Toți copiii din UE merită același nivel de siguranță online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă.

Proiectul de lege privind protecția copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiași termeni, de Parlamentul European și de cele 27 de state membre.

Între timp, Comisia Europeană dorește să evite o „fragmentare” a pieței unice a UE. „Dacă procedați astfel, ajungeți să aveți grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin ‘imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier.

Dependența de ecrane, hărțuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentație, ca să nu mai vorbim de hărțuirea sexuală: minorii sunt expuși la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică crește din toate părțile pentru o mai bună protejare a copiilor și adolescenților din UE, iar inițiativele se înmulțesc la nivel național.

În Franța, legea care interzice rețelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanță, Consiliul Constituțional, în numele libertății de exprimare.

Președintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de înghețarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie și de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!