Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO „Jucării” noi pentru Poliția de Frontieră. Echipamentele au fost oferite de partenerii de dezvoltare

26 Iul. 2022, 15:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Iul. 2022, 15:32 // Societate //  Realitatea.md

Poliția de Frontieră a beneficiat de noi echipamente moderne din partea partenerilor de dezvoltare, destinate pentru fortificarea capacităților de a răspunde la provocările atestate la frontiera de stat. Mai exact, este vorba despre (cititoare mobile de documente, calculatoare, datiere) și mijloace de transport, pentru extinderea capacităților de răspuns la situații de urgență, precum și creșterea potențialului de reziliență pentru securizarea frontierelor Republicii Moldova și celor ale Uniunii Europene.

În cadrul evenimentului oficial de recepție care a avut loc în PTF Palanca și SPF Tudora, comisarul-șef Diana Salcuțan a informat partenerii de dezvoltare despre situația curentă la frontiera de stat și măsurile întreprinse de polițiștii de frontieră, inclusiv despre gestionarea crizei refugiaților ca urmare a războiului din Ucraina, precum și măsurile planificate care vor asigura un mecanism eficient, în caz de un alt aflux migrațional.

Totodată, a fost prezentat procesul de documentare a refugiaților în cadrul PTF Palanca în condiții de criză, realizându-se  un exercițiu demonstrativ cu privire la activitatea de contingență a punctului adițional de trecere a frontierei, în calitate de prim răspuns imediat, la un potențial aflux de migranți pe teritoriul RM.

La rândul lor, partenerii de dezvoltare au apreciat înalt eforturile depuse și angajamentul ferm manifestat de către Poliția de Frontieră în managementul eficient al frontierei de stat în situație de criză, inclusiv umanitară, asigurând deschidere și suport în acest sens

„Cu suportul dumneavoastră, subdiviziunile noastre au reușit să asigurare tratamentul uman al refugiaților și persoanelor terțe sosite din Ucraina, fortificând capacitățile de asigurare a managementului eficient al frontierei de stat. Pe această cale țin să vă comunic cu cea mai mare gratitudine că sunteți parteneri fideli ai Poliției de Frontieră, care au pus umărul în cele mai grele timpuri. Vă mulțumim pentru suport și o cooperare fără precedent!”, a menționat Daniela Salcuțan, șefa adjunctă interimară a Poliției de Frontieră.

În încheiere, în semn de recunoștință pentru colaborare fructuoasă, receptivitate și sprijin în activitățile comune, reprezentantul OIM Moldova Diana Bojenco a fost decorată cu Medalia „Pentru Cooperare” a IGPF.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!