Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

VIDEO Antonio Guterres se teme de „escaladarea periculoasă” a conflictului dintre Rusia şi Ucraina

30 Sept. 2022, 11:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Sept. 2022, 11:43 // În Lume //  Realitatea.md

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat ferm, joi seară, planul Rusiei de anexare a unor regiuni ucrainene, avertizând că acţiunea riscă să genereze o „escaladare periculoasă” a conflictului militar cu Ucraina, scrie Mediafax. 

„Ar fi o escaladare periculoasă. Orice decizie în sensul anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie nu ar avea nicio valoare juridică şi merită să fie condamnată”, a afirmat Antonio Guterres, conform agenţiei Reuters.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

“Acestea acţiuni sunt împotriva a tot ceea ce ar trebui să reprezinte comunitatea internaţională. Constituie o ignorare a scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite. Este o escaladare periculoasă care nu îşi are locul în lumea modernă. Nu trebuie acceptată. Orice decizie a Rusiei de a continua în această direcţie va afecta în plus perspectivele de pace, va prelungi efectele dramatice asupra economiei mondiale, mai ales asupra ţărilor aflate în dezvoltare şi va perturba capacitatea noastră de a furniza asistenţă de urgenţă Ucrainei şi altora. Este momentul să ne îndepărtăm de prăpastie”, a insistat secretarul general al Naţiunilor Unite, potrivit cotidianului Le Monde.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, joi seară, decrete de recunoaştere a independenţei regiunilor Herson şi Zaporijie, care este un pas intermediar către anexarea oficială a acestor teritorii, informează Reuters.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat pentru vineri o reuniune urgentă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, în contextul planului Rusiei de a formaliza anexarea regiunilor ucrainene. Zelenski a condamnat vehement referendumurile “fără valoare” organizate în regiunile din sud-estul Ucrainei şi a avertizat că “integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”. “Reacţia noastră faţă de recunoaşterea rezultatelor de către Rusia va fi foarte dură”, a ameninţat liderul de la Kiev.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:28 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP și EFE, citate de Agerpres.

Conform AFP, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația din capitala spaniolă, conform datelor comunicate de prefectura Madridului. Protestatarii au cerut protejarea sistemului public de pensii și a serviciilor publice, în contextul acuzațiilor lansate de stânga la adresa Partidului Popular (PP), de opoziție, privind o posibilă privatizare parțială a sistemului public de pensii.

Marșul s-a desfășurat în liniște, pe o distanță de aproape doi kilometri, între gara Atocha și strada Alcala, trecând pe lângă Muzeul Prado și prin piața Cibeles.

„Pensiile trebuie să fie intangibile!”, a declarat Pilar, o femeie de 64 de ani, citată de AFP. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea față de tendința de privatizare a serviciilor și a cerut apărarea educației și sănătății publice. Un alt participant, Juan Fernandez, în vârstă de 38 de ani, angajat în administrația publică la Sevilia, a spus că trăiește „în incertitudine” în privința viitoarei sale pensii și s-a opus unei reforme care ar permite privatizarea sistemului.

Liderul PP, Alberto Alberto Nuñez Feijoo, a declarat, luni, că formațiunea sa va majora pensiile conform legii dacă va câștiga alegerile. Declarația a venit ca răspuns la acuzațiile guvernului condus de Sanchez, potrivit cărora conservatorii ar intenționa să modifice mecanismul actual de indexare a pensiilor în funcție de inflație, aplicat de la 1 ianuarie 2022. La sfârșitul anului 2021, PP a votat împotriva proiectului de lege, criticând costurile acestuia pentru finanțele publice.

În paralel cu dezbaterea privind pensiile, Pedro Sanchez a abordat drepturile sociale și economice în cadrul unui miting de precampanie organizat sâmbătă la Palatul Congreselor din Granada. Liderul socialist a afirmat că, dacă va conduce guvernul în următoarea legislatură, va consolida și va garanta prin constituție dreptul la avort.

Sanchez a promis, de asemenea, că va menține eutanasia ca „o cucerire” și a avertizat asupra reducerilor de drepturi sociale și economice pe care, în opinia sa, le-ar putea aduce guvernele Partidului Popular sau ale formațiunii de extremă dreapta Vox, relatează agenția spaniolă EFE.

Premierul l-a criticat pe Feijoo pentru declarațiile acestuia despre feminism și drepturile femeilor. „A fi feminist nu înseamnă să crești printre femei, a fi feminist nu înseamnă să restrângi drepturile femeilor”, a afirmat Sanchez, adăugând că niciun bărbat nu ar trebui să mai controleze drepturile și corpul femeilor.

La mitingul din Granada, Sanchez a fost însoțit de Maria Jesus Montero, liderea socialiștilor din Andaluzia. El și-a început discursul prin lectura poemului „Cantos nuevos”, al poetului Federico Garcia Lorca, originar din această regiune.

Pedro Sanchez a convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, după ce parlamentul spaniol a respins, la începutul lunii octombrie, două măsuri guvernamentale privind criza locuințelor. Decizia vine în contextul dificultăților coaliției de guvernare de a obține sprijin parlamentar pentru proiectele sale. Premierul a declarat că urmărește obținerea unei majorități progresiste mai largi pentru a putea continua reformele și a aborda probleme precum inegalitățile sociale, serviciile publice și accesul la locuințe, potrivit agenției Reuters.

În Spania, pensia medie pentru limită de vârstă era de 1.576 de euro pe lună în septembrie, pentru aproape 6,8 milioane de beneficiari, potrivit autorităților spaniole, citate de AFP.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova