Centrala termică din regiunea Vinița a fost atacată cu drone iraniene. Administrația locală acuză Rusia de acțiuni militare în zonă.
Oficialii locali susțin că două obiecte explozibile au ajuns în zonă. Serviciile responsabile intervin la fața locului, pentru a înlătura urmările exploziilor.
Din fericire, în urma atacurilor nu a suferit nimeni, conform UNIAN. Militarii cer localnicilor să se afle în adăpost în timp ce răsună alertele aeriene.
Începând de luni, asupra regiunilor ucrainene sunt lansate zeci de rachete la consecutiv. Potrivit ultimelor informații ale Kievului, cel puțin 14 persoane au decedat, iar mai mult de 60 au suportat răni.
Deputata PAS, fondatoarea Asociației Obștești „Prietena Mea” și mama unei fetițe diagnosticate cu sindromul Down, Ludmila Adamciuc, care mai are și un fiu de doar un an, a fost din nou mireasă, chiar în curtea casei părințești, scrie Cancan.md.
Ludmila și soțul ei, Ghenadie, au împlinit 10 ani de la nuntă și cu această ocazie și-au mai celebrat o dată iubirea, într-un mod inedit. Bărbatul nu bănuia ce a pus la cale Ludmila și familia sa. Timp de o săptămână aceștia au planificat o nuntă adevărată.
Mireasa a purtat rochie albă, lungă, iar masa oaspeților s-a întins în curte, cu un decor hand made și bucate de casă. De asemenea, mirii au avut și un tort de nuntă, muzică vie, mult dans și cadouri.
Familia a lustruit casa și curtea, au pregătit o masă de câțiva metri sub vița-de-vie și au invitat pe cei mai apropiați oameni. Totul în mare taină.
Ghenadie, soțul Ludmilei știa că va merge în acea zi la o nuntă, dar nu intuia că el va fi mirele.
„Eu ieri am fost mireasă!
La 10 ani distanță.
Cu doi copii în brațe.
Și cu același soț. 💛
Partea cea mai interesantă și complicată a fost să țin toată povestea în secret până în ultima clipă”, a scris Ludmila Adamciuc.
Deputata nu a povestit dacă a invitat la nunta de aluminiu și colegi din Parlament, dar într-o imagine putem observa doi nuntași care seamănă cu deputații Radu Marian și Maxim Potîrniche. Ori e doar o asemănare?