În contextul invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina, filosofia neutralității statului este readusă pe agenda dezbaterilor publice în Republica Moldova și este omniprezentă în declarațiile oficialilor. Respectiv, termenul de neutralitate pare a fi tot mai des discutat în societate, menținându-se anumite confuzii, cum ar fi „securitate fără armată” sau „securitate prin izolare”. Un comentariu la acest subiect a fost oferit de către experta în securitate, directoare executivă a Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, Natalia Albu.
În opinia Nataliei Albu, „neutralitatea” devine un termen de îngrijorare pe agenda de discuții a dreptului internațional, care încearcă să răspundă la întrebarea „pentru celelalte state europene care s-au declarat neutre, mai este viabil statutul de neutralitate în contextul războiului din Ucraina”? Pe de altă parte, țările, care de-a lungul istoriei și-au menținut neutralitatea, condamnă agresiunea Rusiei și se aliniază sancțiunilor impuse acesteia, iar altele și-au declarat dorința de aderare la NATO.
În Europa sunt mai multe state neutre: Irlanda, Elveția, Suedia, Finlanda, Austria, Malta, Serbia. Condițiile istorice și raționamentul care au determinat decizia acestor țări au variat de la caz la caz, respectiv și caracterul neutralității acestora diferă. De exemplu, Irlanda a declarat neutralitatea odată cu independența în 1922, luând decizia să nu se alăture NATO. Însă, Irlanda participă la operațiuni militare ale Națiunilor Unite și chiar a trimis militari în cadrul forțelor conduse de NATO în Afganistan.
Republica Moldova și-a proclamat „neutralitatea permanentă” în art. 11 al Constituției. Argumentul de bază care a determinata adoptarea statutului de neutralitate a fost că statele lumii, recunoscând independența Republicii Moldova, vor respecta și statutul de neutralitate, inclusiv statele CSI și că acest statut va reprezenta un ajutor solid în soluționarea conflictului transnistrean și retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
În acest context, amintim faptul că, după căderea Uniunii Sovietice, Ucraina și-a declarat intenția de a deveni un stat permanent neutru. Prin semnarea Memorandumului de la Budapesta (decembrie 1994), Rusia, Ucraina, Statele Unite și Marea Britanie garantau respectarea granițelor post-sovietice ale Ucrainei atâta timp cât aceasta se angaja să renunțe la armamentul său nuclear. Însă prin anexarea Crimeii de către Rusia, statutul său de nealiniat a fost compromis și anulat.
Indiferent de caracterul neutralității adoptate de fiecare stat în parte, trei lucruri sunt certe: (1) Statutul de neutralitate nu împiedică o ţară neutră să poată colabora cu alianţe și organizaţii politico-militare pentru dezvoltarea capabilităților sale de apărare în timp de pace, fie situații de crize sau în prevenirea conflictelor; (2) Statul neutru are dreptul să ia parte la operațiunile de menținere a păcii realizate sub egida organizațiilor internaționale; (3) Neutralitatea nu este pasivă. Țările și comunitățile neutre nu sunt niciodată imparțiale din punct de vedere politic sau echitabile în răspunsul lor la un conflict militar.
