Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Îngroașă sângele și deranjează stomacul. Ceaiul care poate face rău sănătății

14 Oct. 2022, 21:45
 // Categoria: Life // Autor:  Ursu Ana
14 Oct. 2022, 21:45 // Life //  Ursu Ana

Ceaiul care poate face rău sănătății. Toată lumea a auzit de el, însă puțini știu că îngroașă sângele și deranjează stomacul. Sunt oameni care nu ar trebui să îl consume!

Lidia Fecioru a vorbit despre un ceai folosit încă din Antichitate, ca plantă medicinală. E bună toată planta de măceș, chiar și rădăcina, frunzele dar și fructul, a spus Lidia Fecioru la Antena 3.

Planta este cunoscută pentru efectele sale, însă Lidia Fecioru spune că există și reversul medaliei. Sunt oameni care nu au voie să consume măceșe, pentru că îngroașă sângele!

”Dacă ne dorim un surplus de vitamina C, e bine să luăm o perioadă de 10 zile și apoi să facem pauză alte 10 zile. Fructul are foarte multă Vitamina C și deranjează stomacul. Nu pot bea ceai de măceșe cei care au probleme cu aciditatea. De asemenea, ceaiul de măceșe nu este recomandat pentru cei care au probleme cu inima”, a spus Lidia Fecioru.

Leacuri pentru atacuri de panică

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a explicat care sunt lucrurile care trebuie făcute urgent, odată cu instalarea unui atac de panică.

Prezentă în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse, Lidia Fecioru a oferit sfaturi importante pentru cei care se confruntă cu atacuri de panică. Sunt cinci lucruri care trebuie făcute foarte repede!

Leacuri pentru atacuri de panică. „E un exerciţiu pe care să îl facă cei care au atacuri de panică. Când avem un atac de panică, avem cinci lucruri de făcut foarte repede.

Trebuie să stabilim cinci lucruri pe care le vedem foarte bine.

Patru lucruri pe care le putem atinge în jurul nostru.

Trei lucruri pe care le putem auzi. Adică merge televizorul.Trebuie să ne concentrăm să auzim televizorul, sau să auzim o salvare de afară, sau vorbește cineva în jurul nostru.

Două lucruri pe care le putem mirosi

Și un singur lucru pe care îl putem gusta. Ceva dulce, sărat, acru, amar, acru. Asta trebuie să facem când avem atac de panică.

Deci, ne concentrăm să vedem lucrurile împrejur. Lumea de obice închide ochii și se strânge, se crispează și atunci e bine să facem aceste lucuri. Această tehnică se numește împământare.

Ne conectăm, ne împământăm și făcând aceste lucruri, noi aruncăm creierului nostru, o mingiuță și îi distragem atenția stării noastre. Creierul nostru controlează imediat starea și ieșim repede din atacul de panică. Sunt foarte mulți care au pățit asta în stradă. Încercăm să ne așezăm jos și stabilim ce să vedem”, a spus Lidia Fecioru în cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!