Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Președinta, la discuții cu șeful Agenției Franceze de Dezvoltare. Ce ajutor primim de la organizație?

22 Nov. 2022, 14:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
22 Nov. 2022, 14:30 // Actualitate //  Victoria Laur

Aflându-se la Paris luni, Maia Sandu s-a întâlnit cu șeful Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD), Rémy Rioux. Șefa statului a salutat deschiderea, în acest an, a oficiului organizației la Chișinău și suportul acordat de pentru mai multe sectoare-cheie din țară.

Maia Sandu a mulțumit pentru asistența financiară de 15 milioane de euro, acordată în acest an pentru a acoperi necesitățile bugetului în domeniul social, sănătate și educație. De asemenea, ea s-a declarat recunoscătoare pentru cele 60 de milioane care vor veni până la final de 2022, fiind utilizate pentru sectorul feroviar și cel al energiei regenerabile.

„Maia Sandu a menționat sprijinul oferit de AFD la modernizarea infrastructurii energetice, ceea ce ne va permite să aliniem rețeaua „Moldelectrica” la standardele europene, și suportul oferit de Agenție Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru modernizarea sectorului feroviar, inclusiv restructurarea ÎS Calea Ferată din Moldova”, transmite Președinția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Luni, la Paris a avut loc întrunirea Platformei de sprijin a Republicii Moldova. În cadrul evenimentului, liderul francez, Emmanuel Macron, ne-a promis aproape 200 de milioane de euro, bani destinați gestionării problemelor refugiaților și soluționării crizei energetice.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 15:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 15:40 // Societate //  Valentina Buza

Circa 86 de stejari au fost tăiați ilegal în fondul forestier gestionat de Ocolul Silvic Baiuș. Prejudiciul cauzat depășește 203 mii de lei. Cazurile au fost depistate în urma unui control inopinat desfășurat de inspectorii de mediu în cantoanele silvice nr. 7 și 9.

Verificările au fost efectuate de inspectorii Centrului Operațional de Reacție la Incidentele de Mediu – Direcția Sud, în comun cu reprezentanții Inspectoratelor pentru Protecția Mediului Leova și Cantemir.

În urma controlului, în cantonul silvic nr. 7 au fost depistate 83 de cioate provenite de la stejari tăiați ilegal, în patru sectoare forestiere. Volumul masei lemnoase extrase este estimat la 45 de metri cubi, iar prejudiciul calculat se ridică la 199.560 de lei.

Alte trei cioate au fost identificate în cantonul nr. 9, unde prejudiciul a fost estimat la 3.600 de lei.

Inspectorii au observat că o parte dintre cioate erau acoperite cu frunziș, fapt care ar putea indica încercări de ascundere a urmelor tăierilor ilegale.

În total, au fost constatate tăieri ilicite a 86 de stejari, cu un volum de 46 de metri cubi de masă lemnoasă. Din prejudiciul total de 203.160 de lei, 138.760 de lei reprezintă daune aduse mediului, iar 64.400 de lei – prejudiciul material cauzat gestionarului fondului forestier.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului precizează că va continua acțiunile de control și monitorizare pentru prevenirea și combaterea încălcărilor legislației de mediu, iar cazurile constatate vor fi documentate în vederea atragerii la răspundere a persoanelor vinovate, conform prevederilor legale.