Din cauza datoriilor, începând cu ziua de joi, 24 noiembrie, Î.M. Apă-Canal Chișinău riscă să rămână fără energie electrică. Acest lucru se întâmplă după ce S.A. Apă-Canal Chișinău a fost preavizată de către compania „Premier Energy Distribution” S.A. că la data de 21 noiembrie curent, datoria acumulată pentru consumul de energie electrică la locurile de consum aflate în gestiunea furnizorului de apă constituie suma de 5.608.368,81 lei.
„Avem o situație neordinară, excepțională. Ieri am primit prescripție ca în cazul în care Apă Canal nu va achitată datoria pentru energia electrică, întreprinderea va fi deconectată. Avem tarife care nu au fost ajustate din 2017. Astăzi gestionăm rețele învechite care cauzează pierderi”, a declarat Irina Gutnic, șefa întreprinderii Apă-Canal.
Potrivit reprezentantei Apă-Canal, „informația că Apă-Canal că nu a depus solicitări nu este corectă. Prima solicitare a fost depusă în 2019”.
„Solicitarea ajustării vine în contextual creșterii tarifelor la energie electrică și gaz. Nevoia ajustării tarifului a fost resimțită în anul 2018. ANRE a respins solicitarea, calificând-o ca neîntemeiată. Pentru a fi semnate contractele de cesiune între Primărie și bănci, este nevoie de o perioadă mai îndelungată”.
Irina Gutnic a declarat că la data de 30 octombrie curent a fost trimisă la ANRE solicitarea de avizare a tarifelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Anterior, directorul general al „Apă-Canal Chișinău”, Irina Gutnic, a avertizat că în luna noiembrie ar putea fi sistată aprovizionarea cu apă și canalizare a municipiului Chișinău. Potrivit acesteia, situația financiară a instituției este precară, iar din cauza creșterii tarifului la energie electrică și neajustarii tarifului la apă, nu va putea fi achitată factura la energie electrică consumată.
Din cauza împrumuturilor pe care le are întreprinderea, regulamentul nu-i permite Consiliului Municipal Chișinău să ajusteze tarifele pentru aceste servicii. Astfel, este necesar ca proiectul în acest sens să fie votat de către Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE).
La moment, locuitorii municipiului Chișinău achită pentru serviciul de aprovizionare cu apă 8,65 lei și 2,04 lei pentru canalizare. Ultima ajustarea a tarifului a avut loc în anul 2017.
La începutul lunii curente, ANRE a refuzat să dea curs solicitării Regiei Apă-Canal Chișinău privind majorarea tarifelor la apă până la 23,65 lei/m3.
