Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Opinii: Rețelele sociale sunt cel mai mare pericol de dezinformare. Iată ce proiect de lege va elabora guvernarea

09 Dec. 2022, 07:35
 // Categoria: Homepage // Autor:  Redacția Realitatea
09 Dec. 2022, 07:35 // Homepage //  Redacția Realitatea

Deputații guvernării în colaborare de reprezentanții societății civile își propun elaborarea unui proiect de lege care să combată dezinformarea și să reglementeze domeniul online. Atât parlamentarii, cât și reprezentanții ong-urilor spun că documentul trebuie să mențină un echilibru între securizarea spațiului informațional și libertatea de exprimare.

În contextul războiului din Ucraina și a avalanșei de dezinformare care s-a abătut asupra spațiului informațional al Republicii Moldova, guvernarea vine cu un proiect ce are menirea de a stopa răspândirea știrilor false și a informațiilor propagandistice, informează ipn.md.

„E vorba de un proiect care urmează să fie discutat și îmbunătățit. Proiectul ține de asigurarea securității informaționale a statului. Sunt lucruri ce vizează prevenirea și combaterea dezinformării pe partea de comunicare strategică, dar și o parte mai dificil de reglementat pe domeniul online, cu menținerea libertății de exprimare”, a spus deputatul PAS, Liliana Nicolăescu-Onofrei, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Reprezentanții societății civile spun că trebuie interzisă și sancționată doar răspândirea falsurilor care atentează la securitatea statului. Potrivit experților, domeniul online a depășit cu mult presa tradițională la capitolul dezinformare, iar la reglementarea spațiului online trebuie să se țină cont de drepturile fundamentale ale omului.

„Dacă ne uităm al Barometrul Opiniei Publice vedem date incredibile, când o treime din cetățenii acestei țări găsesc o justificare pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, găsesc justificare faptului că Rusia ucide civili. Aceste date sunt un efect clar al propagandei și nu e vorba doar de mass-media. Oamenii demult nu se informează din sursele tradiționale mass-media. În prezent, rețelele sociale sunt cel mai mare pericol de dezinformare, canalele de Telegram și alte platforme prin intermediul cărora se diseminează aceste dezinformări. Convingerea mea este că trebuie sancționate doar acele falsuri care pot duce la destabilizări sociale sau atentează la securitatea statului”, a spus directorul executiv Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, dat publicității de către Institutul de Politici Publice, 32% dintre respondenți justifică agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, menționând că armata rusă „apăra regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina.

„Dezinformarea online are cel mare impact acum. Platformele online au câștigat mult teren. Avem experiență la nivel internațional când platformele online au determinat rezultatele alegerilor. Pe platforma online nu există niciun fel de reglementare. Dar trebuie să fim atenți la liniile roșii, unde e vorba de contracararea dezinformării și unde e vorba de libertatea de exprimare și drepturile omului. Instrumentele trebuie foarte bine gândite ca să nu ajungem în altă extremă ”, a spus expertul IPRE, Adrian Ermurachi.

În același timp, 38,3% din respondenți susțin că în Ucraina are loc „o invazie nejustificată, în care nimeni nu a provocat Rusia”. Sondajul a fost realizat în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2022, de CBS Research, pe un eșantion de 1132 de persoane de peste 18 ani și are o marja de eroare de 3%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 17:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 17:40 // Societate //  Realitatea.md

În perioada 2021-2025, sortimentul de medicamente eliberate pe bază de rețetă și fără rețetă s-a redus în fiecare an. Medicamentele ieftine au dispărut cel mai repede, iar cele fără rețetă s-au scumpit, deși prețurile lor erau reglementate după aceleași reguli ca în cazul medicamentelor cu rețetă, potrivit unei analize a pieței farmaceutice prezentate de Ministerul Sănătății.

Astfel, din cele 4.300 de medicamente comercializate în farmacii în 2021, 1.553 nu se mai vindeau în 2025: 990 de medicamente eliberate pe bază de rețetă și 563 fără rețetă. În această perioadă, pe piață au intrat doar 845 de medicamente noi, astfel că sortimentul disponibil în farmacii s-a redus cu 708 produse. Prin urmare, în fiecare an au dispărut mai multe medicamente decât au fost introduse pe piață.

Dintre medicamentele cu un preț de producător de până la 30 de lei, în 2025 nu se mai comercializau 281 de produse eliberate pe bază de rețetă și 293 fără rețetă. În schimb, pe piață au apărut doar 84 și, respectiv, 71 de produse noi. Medicamentele care au rămas în vânzare s-au scumpit cel mai mult, cu 11% în cazul celor eliberate pe bază de rețetă și cu 18% pentru cele fără rețetă.

În ceea ce privește medicamentele esențiale, au dispărut 640 de produse eliberate pe bază de rețetă și 130 fără rețetă. Sortimentul medicamentelor esențiale eliberate pe bază de rețetă din farmacii s-a redus cu 308 produse, ceea ce reprezintă o scădere de 18%.

Totodată, 56 de substanțe esențiale care erau comercializate în 2021 nu mai aveau, în 2025, niciun produs disponibil în farmacii sau în sistemul de compensare. Cele mai multe sunt destinate utilizării în spitale sau au fost înlocuite cu medicamente mai noi. Cu toate acestea, șapte substanțe destinate tratamentului în ambulatoriu au dispărut fără a fi înlocuite.

„În 2025, farmaciile au vândut medicamente de 5,4 mld. lei, cu 25% mai mult decât în 2021, la aproximativ același număr de cutii. Chiar dacă prețul e reglementat după aceleași reguli, medicamentele cu rețetă s-au scumpit cu 2,1% de-a lungul celor 5 ani, în timp ce medicamentele fără rețetă s-au scumpit cu 12,5%, deși oamenii au cumpărat cu 9% mai puține cutii. Cel mai mult s-au scumpit medicamentele esențiale fără rețetă: +15%. La medicamentele cu rețetă, creșterea cheltuielilor vine mai ales din trecerea la tratamente moderne pentru diabet, boli de inimă și prevenirea trombozelor.

La medicamentele compensate, prețul acelorași produse cu rețetă a scăzut cu 22%, iar numărul de cutii a crescut cu 23%: mai mulți pacienți au primit tratament. Medicamentele compensate devenite indisponibile au fost acoperite în mare parte prin extinderea listei în 2024”, transmite MS.

Ministrul Alexandru Gașnaș a adăugat că, pe lângă cursul valutar, inflație și deciziile comerciale ale producătorilor, analiza identifică două cauze. Prima este grila de adaos comercial „în trepte” din Legea nr. 1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică, care lasă un câștig prea mic pentru medicamentele ieftine și reduce brusc adaosul comercial la fiecare prag de preț.

„De exemplu, la un medicament ieftin de 10 lei, distribuitorul și farmacia câștigau împreună cel mult 4 lei, iar la un medicament de 500 de lei – 80 de lei, respectiv se opta pentru medicamente scumpe, căci cele ieftine nu erau profitabile. A doua cauză este reaprobarea anuală a prețului fiecărui medicament: pentru medicamentele ieftine, efortul adesea nu se mai justifica. În plus, bonificațiile plătite de producători distribuitorilor și farmaciilor sunt bani care nu ajung la pacient, iar farmaciile mici lucrează la limita costurilor, cu o marjă netă sub 1%”, a spus Gasnaș.

Ministrul Sănătății propune două lucruri de bază:

  • păstrarea plafonului de preț la medicamentele fără rețetă esențiale, compensate și procurate centralizat, pentru a asigura prețuri corecte;
  • eliminarea modului actual de calcul al adaosului comercial „în trepte”, pentru a favoriza aducerea pe piață a medicamentelor ieftine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova