Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Cel puţin 18 copii din Uzbekistan au murit după ce au consumat sirop pentru răceală! Află de unde vine siropul

28 Dec. 2022, 22:14
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
28 Dec. 2022, 22:14 // În Lume //  Ursu Ana

Ministerul Sănătăţii din Uzbekistan a anunţat că cel puţin 18 copii au murit după ce au consumat un sirop pediatric produs de compania indiană de medicamente Marion Biotech, transmite Reuters.

Potrivit ministerului uzbec al Sănătăţii, 18 dintre cei 21 de copii care sufereau de o afecţiune respiratorie acută şi au consumat siropul Doc-1 Max au murit după administrare. Produsul este comercializat pe site-ul companiei ca tratament pentru simptome de răceală şi gripă.

De asemenea, ministerul a precizat că siropul a fost administrat copiilor acasă fără reţetă de la medic, fie de către părinţi, fie la sfatul farmaciştilor, în doze care depăşeau doza standard pentru copii.

Nu este deocamdată clar dacă aceşti copii au consumat sirop din lotul suspect sau dacă le-a fost administrată o doză mai mare decât cea standard, ori dacă a fost un cumul din ambele situaţii.

India a lansat marţi o inspecţie la unele fabrici de medicamente din toată ţara pentru a asigura standarde înalte de calitate.

Incidentul din Uzbekistan a fost precedat de un caz similar din Gambia, unde moartea a cel puţin 70 de copii a fost pusă pe seama siropurilor pentru tuse şi răceală produse de Maiden Pharmaceuticals cu sediul în New Delhi. Atât guvernul indian cât şi compania au negat că aceste medicamente au fost de vină pentru decese.

În luna noiembrie, Ministerul Sănătăţii din Indonezia a anunţat că numărul copiilor diagnosticaţi cu insuficienţă renală acută ca urmare a ingerării unor substanţe nocive prezente în siropuri medicale ajunsese la 324, dintre care 195 decedaseră. Testele au scos la iveală că cele mai multe dintre decese au fost atribuite unor siropuri contaminate cu cantităţi în exces de etilenglicol şi dietilen glicol, două produse chimice utilizate în produse industriale precum antigelul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat la începutul lunii octombrie că a descoperit ”cantităţi inacceptabile” de dietilen glicol şi de etilenglicol în patru siropuri pentru tuse de producţie indiană responsabile pentru decesul copiilor din Gambia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 15:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2026, 15:01 // Slider //  Realitatea.md

Zborurile de la Chișinău spre Istanbul au devenit mai accesibile, odată cu intrarea pe piață a unui nou operator aerian. Compania Polaris a inaugurat joi, 5 noiembrie, prima sa cursă comercială de pasageri, cu bilete la prețuri începând de la 39 de euro.

Lansarea rutei spre Istanbul marchează și începutul activității companiei în Republica Moldova, urmând ca în lunile noiembrie și decembrie să fie introduse zboruri spre alte zece destinații europene.

Lansarea rutei a fost însoțită de surprize pentru pasagerii primei curse. Aceștia au primit cadouri personalizate Polaris și vouchere în valoare de 100 de euro pentru următoarele călătorii. La sosirea în Istanbul, pasagerilor li s-a oferit și posibilitatea de a participa la o excursie organizată în centrul vechi al orașului.

Cursa spre Istanbul este doar prima dintre cele 11 destinații pe care Polaris le va opera din Chișinău. În a doua jumătate a lunii noiembrie, compania va lansa zboruri directe spre alte șase orașe europene.

Primele curse, spre Bologna, Verona și Praga, sunt programate pentru 18 noiembrie. Pe 19 noiembrie va fi lansată ruta spre Milano, pe 20 noiembrie cea spre Roma, iar pe 21 noiembrie vor începe zborurile spre Dublin.

Prețurile biletelor pornesc de la 35 de euro pentru Bologna și Milano, 39 de euro pentru Verona, Praga și Roma și 69 de euro pentru Dublin.

Alte patru destinații vor fi introduse în luna decembrie. Este vorba despre Düsseldorf, Frankfurt, Paris și Berlin.

Biletele pot fi rezervate pe site-ul oficial al companiei: www.airpolaris.com.

P.