Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Un copil de patru ani – în stare gravă la spital! Mama i-a dat să bea soluție degresantă

16 Ian. 2023, 13:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Ian. 2023, 13:50 // Societate //  Realitatea.md

Un copil de patru ani care a suferit arsuri și intoxicație chimică, a fost internat în secția reanimare, după ce mama a confundat și i-a dat soluție degresantă în loc de medicament. Incidentul s-a produs în regiunea transnistreană.

Femeia în vârstă de 33 de ani intenționa să-i dea copilului un preparat medicamentos, însă a luat în locul acestuia un recipient asemănător în care mai devreme turnase soluție degresantă și uitase despre acest fapt. Fără să se asigure, i-a dat băiatului să bea chiar din sticlă.

Mama copilului a înțeles imediat ce a făcut și a solicitat ambulanța.

Copilul se află în stare gravă, dar stabilă, fiind internat la reanimare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
29 Oct. 2026, 08:35 // Slider //  Ursu Ana

Următoarea rundă de negocieri trilaterale pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea să nu aibă loc în prima jumătate a lunii noiembrie. Kremlinul susține că stabilirea datei depinde de evoluțiile de pe front și de situația din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Declarația a fost făcută de Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin pentru politică externă. Potrivit acestuia, Moscova nu a propus, deocamdată, o dată concretă pentru următoarea întâlnire.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat anterior speranța că negocierile ar putea avea loc la Abu Dhabi, în perioada 6-10 noiembrie. Totuși, Ușakov a afirmat că situația actuală din Orientul Mijlociu nu permite organizarea unei întâlniri în viitorul apropiat.

Deocamdată, discuțiile sunt prevăzute în format trilateral, cu participarea reprezentanților Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite. Potrivit oficialului de la Kremlin, implicarea unor negociatori europeni nu a fost discutată.

Declarațiile vin după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Ușakov afirmase că Europa ar trebui să participe la discuții, întrucât poziția sa ar putea avea un rol decisiv.

Pe 25 octombrie, consilierul Kremlinului anunțase că Moscova intenționează să reia negocierile trilaterale după 4 noiembrie. Ulterior, însă, oficialii ruși au evitat să confirme o dată exactă pentru următoarea rundă de discuții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!