Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

OMS cere măsuri imediate după ce sute de copii ar fi murit din cauza siropurilor de tuse contrafăcute

25 Ian. 2023, 06:37
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
25 Ian. 2023, 06:37 // În Lume //  Redacția Realitatea

OMS a lansat un apel la „o acţiune imediată şi coordonată” în vederea eradicării medicamentelor neconforme şi contrafăcute după decesul a peste 300 de copii din cauza unor siropuri de tuse contaminate, informează Reuters.

În decursul ultimelor patru luni, cel puţin şapte ţări au semnalat incidente în care au fost implicate siropuri pediatrice împotriva tusei eliberate fără reţetă, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un comunicat.

Peste 300 de decese au fost asociate cu administrarea unor astfel de medicamente în trei dintre aceste ţări: Gambia, Indonezia, Uzbekistan, a precizat organizaţia, adăugând că cele mai multe dintre decese s-au înregistrat în rândul „copiilor sub cinci ani”.

Incidentele semnalate vizează contaminarea confirmată sau suspectată a unor siropuri de tuse fabricate în India, cu un conţinut ridicat de dietilen glicol şi de etilen glicol.

Solvenți industriali în medicamente contrafăcute

„Aceste substanţe contaminante sunt produse chimice toxice utilizate ca solvenţi industriali sau în soluţii antigel şi pot fi mortale chiar dacă sunt ingerate în cantităţi mici”, a avertizat OMS, adăugând că „nu ar trebui să se găsească niciodată în medicamente”.

Organizaţia a lansat o primă alertă după decesul unor copii în Gambia în octombrie, urmată la o lună de o a doua alertă referitoare la Indonezia şi o alta, la începutul acestei luni, pentru Uzbekistan.

OMS a emis avertizări referitoare la siropurile fabricate de companiile indiene Marion Biotech şi Maiden Pharmaceuticals şi a îndemnat statele să-şi sporească eforturile pentru depistarea şi retragerea din circulaţie a tuturor medicamentelor contaminate, să supravegheze mai strict lanţurile de aprovizionare şi să dea alarma în cazul descoperirii unor produse neconforme.

OMS susţine că „nu este vorba despre incidente izolate” şi solicită „măsuri imediate şi coordonate”.

Ce le cere OMS autorităților competente

Autorităţile de reglementare precum şi guvernele trebuie să depisteze şi să retragă toate produsele medicale care nu corespund normelor şi care au fost identificate în urma alertelor OMS şi să vegheze ca produsele să provină de la furnizori agreaţi, iar comercializarea acestora să fie aprobată de autorităţile competente.

Fabricanţii de medicamente ar trebui „să cumpere doar excipienţi de calitate farmaceutică şi doar de la furnizori acreditaţi”, a subliniat OMS.

Companiile farmaceutice trebuie să ţină o evidenţă completă a achiziţiilor pe care le fac, să efectueze „teste exhaustive” ale ingredientelor înainte de a le utiliza şi să furnizeze certificate care atestă calitatea produsului.

În ultimul rând, potrivit OMS, furnizorii şi producătorii de medicamente trebuie „să verifice mereu indicii ale unei contrafaceri” şi să vândă doar medicamente utilizate de autorităţile competente.

Problemele la nivel mondial cu medicamentele și echipamentele medicale contrafăcute s-au accentuat în timpul pandemiei de COVID-19 în contextul perturbării lanțurilor de aprovizionare și a lipsurilor apărute în primele luni ale răspândirii coronavirusului.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 19:15 // Slider //  Realitatea.md

Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.

Potrivit șefului APP, una dintre soluțiile analizate este extinderea termenului în care câștigătorii licitațiilor trebuie să achite contravaloarea bunurilor privatizate. În prezent, legislația prevede un termen de până la trei zile, perioadă considerată insuficientă pentru investitorii care intenționează să contracteze credite bancare.

„Legislația prevede un termen de până la trei zile ca agentul economic să găsească resurse financiare și să le transfere pe contul Agenției Proprietății Publice, dar băncile comerciale examinează cererile de creditare pe un termen mai lung”, a explicat Dodon.

Directorul APP consideră că o pregătire mai bună a privatizărilor ar permite accesul unui număr mai mare de potențiali investitori, inclusiv al celor care au nevoie de finanțare bancară pentru realizarea achizițiilor.

 

Un alt obstacol a fost semnalat în cazul Hotelului „Zarea”. Potrivit întrebării adresate directorului APP, potențialii cumpărători susțin că, înainte de a investi într-o asemenea proprietate, ar avea nevoie de mai multe documente, inclusiv autorizații de la Primăria Chișinău și avize de la autoritățile responsabile de protejarea monumentelor istorice.

În lipsa acestor documente, investitorii riscă să cumpere un imobil fără să știe cu certitudine ce lucrări de reconstrucție sau dezvoltare vor putea realiza ulterior. Obținerea autorizațiilor după achiziție poate presupune proceduri administrative de durată.

Ion Dodon a fost de acord că statul trebuie să simplifice procesul și să ofere investitorilor mai multă predictibilitate.

„Sunt de acord că noi ar trebui să fim mai prietenoși cu investitorii în ceea ce privește obținerea documentelor permisive. Tot ce este posibil să obținem acum o să facem noi, ca stat”, a declarat directorul APP.

Declarația sugerează că instituția ar putea încerca să pregătească din timp o parte dintre actele necesare, înainte ca proprietățile să fie scoase din nou la vânzare, pentru a reduce incertitudinile viitorilor cumpărători. Deocamdată, nu a fost anunțată lista exactă a documentelor pe care APP le-ar putea obține în prealabil.

Hotelul „Zarea”, situat pe strada Anton Pann 4 din centrul Chișinăului, a fost scos la privatizare la un preț inițial de 106 milioane de lei. Licitația programată pentru 20 octombrie a fost anulată, deoarece niciun investitor nu a depus cerere de participare, deși termenul de înscriere fusese prelungit cu două luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona