Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

De câți bani are nevoie Ucraina pentru a repara infrastructura avariată de bombardamentele ruseşti

27 Ian. 2023, 21:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
27 Ian. 2023, 21:47 // În Lume //  Ursu Ana

Ucraina va avea nevoie de o finanţare suplimentară de 17 miliarde de dolari anul acesta, în special pentru efectuarea de reparaţii în infrastructura sa energetică avariată de seria de atacuri ruseşti cu rachete şi drone care s-au succedat în ultimele patru luni, ultimul raid de acest fel având loc joi, a declarat vineri premierul ucrainean Denis Şmîgal, potrivit Reuters, scrie agerpres.ro.

El a afirmat în şedinţa de guvern că cinci substaţii de înaltă tensiune au fost lovite în atacul efectuat joi de Rusia. Armata ucraineană a susţinut că a doborât 47 din 55 de rachete lansate de Rusia asupra Ucrainei joi dimineaţă. Alte 15 rachete au fost lansate mai târziu în cursul zilei.

„Anul acesta trebuie să finanţăm un deficit financiar uriaş de circa 38 de miliarde de dolari. Alte 17 miliarde de dolari vor fi necesare anul acesta pentru refacerea sistemului energetic, deminare, reconstrucţia de locuinţe, a infrastructurii critice şi sociale”, a detaliat premierul Denis Şmîgal.

El a anunţat de asemenea că guvernul de la Kiev a avut săptămâna aceasta o întâlnire cu partenerii occidentali pentru coordonarea în mod transparent şi eficient a ajutorului financiar oferit de aceştia Ucrainei.

Operatorul reţelei ucrainene de electricitate, Ukrenergo, a anunţat vineri că după atacul rusesc de joi a fost nevoit să recurgă la oprirea furnizării electricităţii în zece regiuni, practic pe întregul teritoriu al Ucrainei aflat sub controlul autorităţilor de la Kiev.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină „membru asociat” al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa, potrivit Agerpres.

În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat nord-american ar trebui să devină primul „membru asociat” al UE, un statut care, în prezent, nu există.

Însă, într-un proiect de declarație comună între Canada și UE, termenii de „membru asociat” și „calitate de membru asociat” au fost eliminați.

Cancelarul german Friedrich Merz și alți câțiva lideri din state ale UE au insistat pentru eliminarea acestor termeni din proiect, au declarat diplomați pentru agenția dpa. Ei și-au motivat opoziția prin lipsa de claritate a statutului special propus, precum și prin faptul că executivul UE nu a consultat în prealabil, în mod corespunzător, statele membre.

În forma actuală, declarația pledează pentru o „asociere tot mai strânsă” între Canada și UE. De asemenea, au fost atenuate angajamentele prevăzute inițial
cu privire la integrarea piețelor financiare și la un tratament preferențial reciproc în ceea ce privește măsuri de securitate economică.

Declarația ar urma să fie făcută publică vineri, la finalul summitului de două zile UE-Canada de la Montreal.

După sosirea sa la Montreal, miercuri, Ursula von der Leyen a continuat să folosească termenul de ‘membru asociat’, într-o postare pe rețelele de socializare.

„Un ocean desparte Europa de Canada. Cu toate acestea, nu ne-am simțit niciodată mai aproape”, a scris ea.

„Avem o nouă ambiție: să aducem Canada mai aproape de noi decât oricând înainte, ca Membru Asociat al UE. Și dorim să ducem parteneriatul nostru unic chiar mai departe”, a adăugat ea.

Printr-o „Alianță pentru Viitor, vom rămâne uniți și vom răspunde unei lumi de rivalități tot mai intense”, a mai scris von der Leyen.

Sintagma „Alianță pentru viitor” a fost folosită de premierul canadian Mark Carney și ocupă acum un loc central în proiectul de declarație comună.

Acesta prevede că ambele părți vor lucra pentru a reduce barierele comerciale, a facilita investițiile și a asigura disponibilitatea continuă a materiilor prime esențiale, medicamentelor și tehnologiilor. De asemenea, documentul include angajamente de a promova cooperarea în domeniul securității și siguranței inteligenței artificiale, și precizează că este planificată o analiză privind fezabilitatea unor exporturi suplimentare de gaze naturale lichefiate din Canada către Europa.

Într-o declarație pentru presă, Carney a spus marți că denumirea dată acestei relații este mai puțin importantă decât conținutul ei.

„Ceea ce contează este schimbarea pe care o va aduce în viețile canadienilor”, a spus el.

Carney urmărește aprofundarea legăturilor cu UE, al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei, de când relațiile comerciale cu SUA, principalul partener economic al Canadei, au devenit foarte de tensionate în timpul mandatului președintelui american Donald Trump.

Trump a amenințat cu impunerea unor noi tarife Uniunii Europene dacă aceasta va permite Canadei să devină membru asociat, președintele american spunând că un astfel de demers ar putea fi considerat un „act ostil”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!