Acest mic animal din nordul Australiei are particularitatea de a se putea reproduce o singură dată înainte de a muri (semelparitate). Dar cauza exactă a morţii sale rămâne un mister pentru cercetători. Un studiu publicat în jurnalul Open Science al Royal Society oferă o teorie: masculii renunţă la somn pentru mai mult sex, iar acest lucru ar putea să îi ucidă.

Pentru a-şi dovedi teoria, cercetătorii au pus sub observaţie, pe insula Groote Eylandt din largul coastei australiene a Teritoriului de Nord, şapte masculi şi şase femele de pisici marsupiale nordice (Dasyurus hallucatus), pe care au montat dispozitive de monitorizare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După 42 de zile, s-a constatat că masculii sunt mult mai activi şi mai dornici de a se împerechea decât femelele. Iar în timp ce femelele îşi petrec un sfert din timp odihnindu-se, masculii petrec doar 7% din timp fără să facă nimic. Masculii „nici pe departe nu dorm atât cât ar trebui”, a explicat pentru AFP Joshua Gaschk, de la Universitatea Sunshine Coast (Queensland, Australia).

Studiul a constatat că masculii călătoresc pe distanţe lungi în căutarea partenerelor de împerechere, renunţând adesea la somn în acest proces. Potrivit experţilor, lipsa de odihnă poate explica de ce masculii se împerechează de obicei până la moarte, într-un singur sezon de reproducere.

„Ei parcurg distanţe mari pentru a se împerechea cât mai des posibil şi se pare că dorinţa lor este atât de puternică, încât renunţă la somn pentru a petrece mai mult timp în căutarea femelelor”, a declarat Christofer Clemente, lector la Universitatea Sunshine Coast. Instituţia a făcut studiul împreună cu Universitatea din Queensland.

Unii masculi pe care i-au monitorizat biologii au mers mai mult de 10 km într-o singură noapte, ceea ce ar echivala cu o distanţă de aproape 40 de km în cazul oamenilor, dacă ar fi să ţinem cont de lungimea medie a paşilor, se arată în studiu.

„Privarea de somn şi simptomele asociate unei perioade prelungite de veghe ar face imposibilă recuperarea şi ar putea explica decesele înregistrate în rândul masculilor după sezonul de împerechere”, a declarat Joshua Gaschk, autorul principal al studiului.

Masculii speciei par, de asemenea, să atragă mai mulţi paraziţi. Motivul cel mai probabil este că masculii dedică mai puţin timp îngrijirii, pentru că vor să profite la maximum de sezonul de reproducere. Cercetătorii spun că masculii nu sunt la fel de vigilenţi ca femelele în timp ce caută hrană sau evită prădătorii.

„Aceştia devin o pradă uşoară, nu sunt capabili să evite coliziunile cu vehicule sau pur şi simplu mor din cauza epuizării”, a explicat Joshua Gaschk.

Mecanismul care acţionează ar fi, prin urmare, diferit de cel care afectează o rudă apropiată a pisicii marsupiale, antechinus, care este, de asemenea, o specie semelpară, dar mult mai mică.

Semelparitatea este o strategie de reproducere prin care un individ investeşte cantităţi mari de energie într-un singur sezon de reproducere, ceea ce duce în final la moartea sa. Antechinul cedează după împerechere în urma hemoragiilor interne şi a infecţiilor cauzate de stresul sezonului de reproducere.

Cercetătorii atrag atenţia că este în joc supravieţuirea pisicii marsupiale, mai ales că mamiferul se află sub presiunea unor specii invazive precum broasca de trestie de zahăr (hrană foarte toxică), pisica şi vulpea. Cu toate acestea, din moment ce specia foloseşte această aşa-numită strategie sinucigaşă de reproducere „de mii de ani, (…) trebuie să existe probabil un beneficiu”, menţionează Joshua Gaschk. De fapt, pe insula Groote Eylandt, unde nu există prădătorii ei naturali, pisica marsupială se descurcă mult mai bine.

Potrivit organizaţiei Australian Wildlife Conservancy, au mai rămas aproximativ 100.000 de pisici marsupiale nordice, iar populaţia „a suferit un declin rapid”. Gaschk a adăugat că datele iniţiale indică necesitatea unor studii suplimentare privind modul în care privarea de somn afectează această specie şi familiile mai largi de mamifere marsupiale care se găsesc în Australia şi Papua Noua Guinee.

Un cercetător de la Universitatea din Queensland, care nu a fost implicat în studiu, descrie lucrarea ca fiind „semnificativă”. Potrivit lui Adrian Bradley, activitatea sexuală frenetică a antechinului este un „răspuns irezistibil” la o eliberare de feromoni din partea femelei. Pierderea de greutate asociată s-ar putea dovedi fatală pentru această specie, ale cărei exemplare sunt mici. Însă pentru pisica marsupială, care este mai mare, Bradley spune că îi este încă imposibil să tragă definitiv o concluzie de ce unii masculi nu supravieţuiesc sezonului de împerechere.