Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Trump reintră în joc! După doi ani, Meta i-a reactivat conturile de Facebook și Instagram

10 Feb. 2023, 09:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Feb. 2023, 09:45 // Actualitate //  Realitatea.md

Conturile de Facebook și Instagram ale lui Donald Trump au fost restabilite, după ce au fost suspendate mai bine de doi ani, transmite BBC.

Fostul președinte american a fost exclus de pe cele două platforme sociale după asaltul asupra Capitoliulului din 2021. Atunci, Trump a lăudat persoanele care au fost implicate în acte de violență.

În cazul în care va încălca iarăși regulile, el ar putea fi suspendat din nou, pentru o perioadă cuprinsă între o lună și doi ani, a transmis Meta, compania-mamă a celor două platforme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Meta a anunțat revenirea lui Donald Trump pe Facebook și Instagram acum două săptămâni.

„Publicul trebuie să poată auzi ce spun politicienii”, a transmis responsabilul Meta pentru afaceri internaţionale Nick Clegg, adăugând că Trump nu mai prezintă un risc serios pentru siguranța publică de pe cele două rețele.

În noiembrie 2022, Trump a anunțat că va candida din nou la președinție în 2024. El are 34 de milioane de urmăritori pe Facebook și peste 23 de milioane pe Instagram.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!