Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

O clădire cu trei etaje s-a prăbușit într-un oraș indian, din cauza ploilor musonice. Cel puțin 11 morți

10 Iun. 2021, 09:48
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2021, 09:48 // În Lume //  Realitatea.md

Cel puţin 11 persoane, printre care şapte copii, şi-au pierdut viaţa, iar alți şapte oameni au fost răniți după ce o clădire cu trei etaje s-a prăbuşit miercuri seară în oraşul indian Mumbai, afectat de ploi torenţiale. Alți zeci de oameni s-ar putea afla în continuare sub dărâmături. 

Mai multe persoane s-ar putea afla în continuare sub dărâmături, iar operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare, a declarat un reprezentant al unei organizaţii civice. Clădirea care s-a prăbuşit era situată într-o mahala din suburbia Malad din Mumbai.

Drumuri şi pieţe din Mumbai au fost inundate, iar circulaţia unora dintre autobuzele şi trenurile locale a fost întreruptă miercuri, după sosirea primelor ploi din sezonul musonic în capitala financiară a Indiei, un oraş deja grav afectat de pandemia de COVID-19.

Potrivit informațiilor, sezonul musonic a debutat mai devreme în acest an în Mumbai. Biroul de meteorologie a emis coduri roşii de vreme severă pentru acest oraş şi districtele învecinate Thane, Raigad şi Palghar, în contextul în care alte ploi torenţiale sunt prognozate pentru următoarele 48 de ore, informează Xinhua, citată de Agerpres.

Sezonul musonic creează de obicei blocaje impresionante în Mumbai, un oraş construit pe ţărmul Mării Arabiei, din cauza inundaţiilor ample provocate de ploile torenţiale. Decesele rezidenţilor sunt adeseori cauzate de prăbuşirea unor locuinţe, electrocutare şi înec.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!