Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Lukoil va vinde rețeaua de benzinării de la noi o dată cu cea din România. Printre interesați – Rompetrol şi Shell

13 Mart. 2023, 20:00
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
13 Mart. 2023, 20:00 // Economie //  Realitatea.md

Ruşii de la Lukoil discută şi ieşirea din Republica Moldova o dată cu exitul din România şi caută în acest moment şi o companie din domeniu care să preia cele peste 100 de staţii de alimentare din țara noastră, potrivit unor surse din piaţa petrolieră. Ca şi în România, printre cei interesaţi sunt cei de la Shell dar şi Rompetrol prin Grupul KMG, scrie Bizlaw.md cu referire la zf.ro.

Dacă în România cei de la Lukoil au rafinăria Petrotel de la Ploieşti, în Republica Moldova ei importă combustibilii din România sau Bulgaria, conform acelorlaşi surse, renunţând la importurile din Rusia după ce aceasta a ocupat Crimeea în 2014, astfel încât dacă se retrag şi din România, Lukoil Republica Moldova ar fi izolată în regiune.

Dacă în România OMV-Petrom şi MOL alături de Rompetrol sunt concurenţi importanţi, în Republica Moldova Lukoil este principala reţea de distribuţie de carburanţi. Principalul competitor îl reprezintă Grupul KMG – Rompetrol care are 87 de staţii. pe de altă parte, dacă în reţeaua Lukoil din Republica Moldova peste 90% din staţii sunt deţinute de Lukoil, în reţeaua Rompetrol peste 90% sunt în regim de franciză.

Ruşii de la Lukoil deţin în România trei businessuri gestionate prin firme diferite. Cele 315 staţii de alimentare, cu răspândire naţională, sunt grupate pe compania Lukoil România, un business de 7,9 miliarde de RON anul trecut, cu un profit net de 160 de milioane de RON. Activităţile de rafinare sunt concentrate de Petrotel-Lukoil, ruşii deţinând o rafinărie în Ploieşti, cea mai mică din România încă funcţională, cu o capacitate de 2,4 milioane de tone. În cazul Petrol-Lukoil, cifra de afaceri din 2021 a fost de circa un miliard de RON, în scădere cu 72% faţă de 2020, dar cu un mic profit de 27 mil. RON. Rafinăria funcţiona cu petrolul rusesc, marfă care de anul trecut este sub embargo la nivelul UE. Lukoil este implicat în acţiuni de explorare în Marea Neagră, în perimetrul Trident, alături de Romgaz. În perimetru ar fi o rezervă de 30 de miliarde de metri cubi, dar proiectul nu a avansat semnificativ în ultimii ani. Cele 315 unităţi, aşa cum figurează ele pe site-ul Lukoil România, au locaţii foarte bune, unele dintre ele chiar în centrul oraşelor, acolo unde în condiţiile de avizare de azi este aproape imposibil ca vreun investitor să mai construiască o staţie de alimentare de la zero. Mai departe, deşi businessul cu produse petroliere este unul care în volume stagnează sau creşte marginal, afacerile fiind susţinute prin scumpiri, staţiile tot sunt interesante ca viitoare locaţii pentru încărcătoarele de maşini electrice. De aceea sunt râvnite de nume mari.

Potrivit informaţiilor pe surse, Lukoil a organizat deja o cameră de date, printre cei interesaţi de staţii fiind gigantul Shell şi kazahii de la KazMunayGas (KMG), care ar avea motive întemeiate să ia reţeaua ruşilor în baza obiectivelor setate chiar pentru 2023 prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), o afacere în care şi statul român e implicat. Dar surse din piaţă spun că inclusiv subiectul unui exit al KMGI (KMG International) din România, după o eventuală tranzacţie cu Lukoil, nu a dispărut complet de pe masă, deşi de data aceasta nu este conturat la fel de clar un potenţial cumpărător.

Anul trecut, acest context marcat de reaşezări majore în sectorul energtic local a continuat să acumuleze greutate, totul pe fondul tranziţiei energetice, dar şi al războiului din Ucraina. Astfel, americanii de la ExxonMobil au spus adio Mării Negre, Romgaz preluând cu 1 miliard de dolari participaţia pe care aceştia o aveau în perimetrul Neptun, vedeta explorării offshore, iar Black Sea Oil and Gas (BSOG), firmă controlată de colosul american Carlyle, este în căutarea unui partener de dezvoltare.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Economia Republicii Moldova va înregistra o creștere de doar 1,9% în anul 2026, după un avans de 2,4% în 2025, potrivit celor mai recente estimări ale Băncii Mondiale, publicate în raportul „Europe and Central Asia Economic Update – October 2026”, scrie BANI.MD. Instituția financiară internațională anticipează însă o accelerare a economiei moldovenești în următorii doi ani, cu ritmuri de creștere de 3% în 2027 și 3,2% în 2028.

Datele prezentate de Banca Mondială arată că economia țării noastre continuă să avanseze într-un ritm modest, după mai mulți ani marcați de crize și dezechilibre. În 2023, creșterea economică a fost de 1,2%, iar în 2024 a încetinit dramatic, până la numai 0,3%. În 2025, economia a înregistrat o revenire de 2,4%, însă această tendință nu se va menține în anul curent, când avansul PIB-ului este estimat la 1,9%.

Comparativ cu alte state din regiune, Moldova va avea în 2026 o performanță economică inferioară celei a Bulgariei, pentru care este prognozată o creștere de 2,6%, și a Poloniei, unde PIB-ul ar urma să avanseze cu 3,6%. În schimb, România riscă să încheie anul în recesiune economică, Banca Mondială estimează o contracție a PIB-ului de 0,5%. Ucraina, afectată de război și de distrugerile infrastructurii energetice, ar urma să înregistreze o creștere de numai 1,2%.

La nivelul Europei de Est, regiune în care Banca Mondială include Republica Moldova, Ucraina și Belarus, creșterea economică este estimată la 1,6% în 2026 și urmează să încetinească la 1,4% în 2027 și să accelereze la 2,2% în 2028, potrivit sursei citate. Astfel, economia moldovenească ar urma să crească mai rapid decât media subregională în fiecare dintre acești trei ani.

Perspectivele economice sunt afectate de scumpirea energiei importate, incertitudinile geopolitice și încetinirea activității economice în Uniunea Europeană. Potrivit Băncii Mondiale, aceste evoluții pun presiune asupra consumului, investițiilor private și exporturilor din regiune.

Raportul avertizează că prețurile ridicate la energie continuă să alimenteze inflația, în timp ce costurile de finanțare și incertitudinile externe limitează investițiile. O eventuală intensificare a conflictelor geopolitice ar putea provoca noi scumpiri ale energiei, transportului, alimentelor și îngrășămintelor, afectând suplimentar perspectivele economice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, pentru întreaga regiune Europa și Asia Centrală, Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii economice de la 2,6% în 2025 la 2,2% în 2026. O redresare graduală este anticipată abia în următorii doi ani, când avansul economic regional ar urma să ajungă la 2,4% în 2027 și 2,6% în 2028.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova