Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Imagini nud, atingeri nedorite… Hărțuirea sexuală a devenit banală printre elevii din Marea Britanie (RAPORT)

11 Iun. 2021, 14:53
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
11 Iun. 2021, 14:53 // În Lume //  Realitatea.md

Hărţuirea sexuală a devenit banală în rândul elevilor din Marea Britanie, aproximativ nouă din zece fete spunând că sunt supuse la insulte sexiste şi la imagini sau clipuri cu conţinut sexual explicit, potrivit unui raport publicat joi de inspectoratul pentru educaţie (Ofsted), relatează AFP.

În aprilie, guvernul a cerut Ofsted să investigheze situaţia după o serie de mărturii ale unor adolescenţi împărtăşite pe site-ul „Everyone’s Invited”, majoritatea de fete, care denunţau un limbaj sexist şi abuzuri sexuale evidenţiind o „cultură a violului” în şcoli.

După ce au vizitat 32 de şcoli şi licee publice şi private şi au discutat cu 900 de elevi, inspectorii au constatat că tinerii şi copiii „adesea nu văd rostul de a contesta sau de a raporta un astfel de comportament dăunător, deoarece este considerat o experienţă normală”.

„Mulţi profesori şi directori de şcoli subestimează amploarea acestor probleme”, mai arată Ofsted.

În interviurile lor, inspectorii Ofsted au aflat, de exemplu, că băieţii făceau schimb de imagini „nud” ca şi cum le „colecţionau” pe platforme precum WhatsApp şi Snapchat şi că unele fete se confruntau cu „atingeri nedorite pe coridoarele şcolii”.

Inspectorul şef al Ofsted: „Am fost şocată de acest raport. Hărţuirea sexuală nu ar trebui să fie niciodată considerată normală”

„Am fost şocată de acest raport. Hărţuirea sexuală nu ar trebui să fie niciodată considerată normală şi nu ar trebui să aibă loc în şcolile şi colegiile noastre”, a comentat Amanda Spielman, inspectorul şef al Ofsted.

Personalul din educaţie ar trebui să fie mai bine instruit, iar şcolile ar trebui să îmbunătăţească mecanismele de raportare, precum şi să-i pedepsească pe autori, a sugerat Ofsted, potrivit Agerpres.

De asemenea, organismul a solicitat guvernului să abordeze problema hărţuirii şi a abuzurilor online, cum ar fi uşurinţa cu care copiii pot accesa materiale pornografice.

Într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul educaţiei, Gavin Williamson, a declarat că rezultatele raportului sunt „foarte îngrijorătoare”. El a afirmat că guvernul oferă „sprijin suplimentar pentru personalul” însărcinat cu protejarea elevilor, „îndrumări sporite” în materie de educaţie sexuală şi de sănătate şi finanţare pentru o linie telefonică de asistenţă pentru copii.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 18:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Sept. 2026, 18:42 // Societate //  Cătălina Boico

34 de arbori de specia salcâm, cu diametre cuprinse între 12 și 24 de centimetri, au fost tăiați ilegal de persoane necunoscute din fondul forestier gestionat de Primăria comunei Alcedar. Tăierile ilegale au fost depistate de inspectorii de mediu în urma unor verificări efectuate în extravilanul localității Curături, raionul Șoldănești.

Prejudiciul cauzat mediului în urma tăierilor ilegale este estimat la 6 000 de lei.

„Întrucât persoanele care au comis fapta nu au fost identificate, materialele și actele necesare urmează a fi transmise organelor de drept, în vederea stabilirii identității acestora și atragerii la răspundere conform legislației. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că tăierea ilegală a arborilor afectează direct fondul forestier și aduce prejudicii mediului. Acțiunile de control vor continua în scopul prevenirii și depistării încălcărilor legislației de mediu”, transmite instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!