Cetățenii moldoveni aflați cu traiul în străinătate vor putea vota la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent la 146 de secții de votare, decizie care încă este contestată de către unii concurenți electorali pentru a suplini numărul secțiilor în statele, unde la scrutinul prezidențial s-a atestat un număr mare de alegători. Astfel, moldovenii din diasporă pot consulta în funcție de țara în care se află unde pot să-și exercite dreptul la vot la 11 iulie
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a publicat lista adreselor unde vor fi deschise secțiile de votare pentru moldovenii din străinătate și poate fi consultată AICI. Cele mai multe secții de votare vor fi deschise în Italia – 31, Rusia – 17, SUA – 12, Franța – 10, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 10, România – 12, Germania – 9, Canada – 4, Spania – 5, Irlanda – 4 etc.
A fost suplinit numărul secțiilor de votare pentru Republica Federală, Germană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu câte 3 unități. Totodată, au fost adăugate 2 secții de votare în Republica Franceză și o secție de votare în Republica Italiană, localitatea Rimini.
De asemenea, a fost exclusă secția de votare din orașul Oradea din România și o secție din Atena, Grecia.

