Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Ungaria dă undă verde tranzitului cerealelor din Ucraina, cu o condiție

20 Apr. 2023, 11:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Apr. 2023, 11:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Ungaria va permite în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina, asigurându-se însă că plecarea acestor livrări se face „într-o manieră controlată”. Ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, a făcut o declarație în acest sens miercuri seara, la finalul discuţiilor care au avut loc la Bruxelles, scrie Digi 24. 

Istvan Nagy a precizat că se poartă discuţii cu privire la alte produse asupra cărora ar putea fi extinsă actuala interdicţie de import, pe lângă grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va adopta, în regim de urgenţă, „măsuri preventive” la grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi rapiţă, ca urmare a unei plângeri comune formulate la finele lunii martie de Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Săptămâna trecută, plângerea a fost urmată de decizia Poloniei şi Ungariei de a interzice unele importuri de produse agricole din Ucraina. Alte state din Europa de Est au anunţat că analizează şi ele acţiuni similare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pentru Ungaria, a meritat să adopte o acţiune fermă şi să protejeze interesele fermierilor ungari”, a spus Istvan Nagy, făcând referire la interdicţia adoptată de autorităţile de la Budapesta, adăugând că măsura a forţat Bruxellesul să acţioneze.

Un oficial european a precizat că măsurile preventive adoptate de Executivul comunitar vor permite intrarea cerealelor din Ucraina în cele cinci ţări est europene numai dacă sunt destinate a fi exportate spre alte state UE sau restul lumii. Măsura va fi valabilă până la finele lunii iunie.

Din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, ajung în ţările vecine, reducând preţurile şi vânzările pentru fermierii din aceste ţări.

În aceste condiţii, au crescut nemulţumirile în rândul fermierilor din Europa Centrală şi de Est cu privire la valul de importuri de cereale ieftine din Ucraina, scutite de taxe vamale până în luna iunie 2024.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

La Stăuceni ar urma să fie construit Moldova HiTech Park, primul parc de tehnologii avansate din Republica Moldova. Proiectul va ocupa aproximativ 50 de hectare, în apropiere de Arena Chișinău și de principalele căi de acces spre capitală. Autorii estimează că acesta ar putea atrage investiții de aproximativ 600 de milioane de euro.

Masterplanul viitorului parc a fost prezentat joi, 13 august, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. Documentul prevede spații pentru companii tehnologice, universități, centre de cercetare, laboratoare, startup-uri și infrastructură digitală. Vor exista și zone dedicate domeniilor MedTech, HealthTech și GovTech, precum și producției de înaltă tehnologie.

Potrivit planului, Moldova HiTech Park ar putea ajunge să aibă peste 600.000 de metri pătrați de spații construite și să găzduiască peste 21.000 de locuri de muncă calificate. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, microelectronica, ingineria avansată și infrastructura digitală.

Parcul nu va fi conceput doar ca o zonă de birouri. Ideea este ca universitățile, cercetătorii, startup-urile și companiile să lucreze în același spațiu, pentru ca ideile și soluțiile noi să poată ajunge mai rapid pe piață.

O parte importantă a proiectului este componenta verde. Cel puțin 40% din suprafața parcului va fi rezervată spațiilor verzi și publice. Masterplanul prevede alei pietonale, piste pentru biciclete, transport public și zone de recreere. Proiectul include și soluții pentru colectarea și reutilizarea apei de ploaie și urmărește standarde internaționale de sustenabilitate.

Aproximativ 22% din suprafața parcului va fi destinată domeniilor MedTech și HealthTech. Aici ar urma să fie construite laboratoare, centre de testare și simulare, spații pentru cercetare medicală, robotică medicală și producție de înaltă tehnologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică a Moldovei fac parte din structura de acționariat a parcului.

Pentru accesul către parc sunt prevăzute investiții importante în infrastructură. Este în proiectare reconstrucția și extinderea nodului rutier de pe traseul R6, precum și dezvoltarea bulevardului Bucovina. Potrivit planului, noul nod rutier ar urma să fie prima intersecție pe trei niveluri din Republica Moldova.

De asemenea, este planificată o conexiune de mobilitate urbană între Moldova HiTech Park și campusul Universității Tehnice a Moldovei de pe strada Studenților, pentru a facilita legătura dintre studenți, cercetare și companiile din parc.

Premierul Vasile Tofan a declarat că rolul statului este să asigure infrastructura și condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectului și să faciliteze atragerea investițiilor private.

„O platformă de o asemenea amploare poate schimba radical modul în care se dezvoltă țara noastră și poate crea noi oportunități pentru oameni și pentru economie”, a declarat Vasile Tofan.

După prezentarea masterplanului, proiectul intră în etapa de pregătire a documentației urbanistice și tehnice. Elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal este planificată pentru primăvara anului 2027. Ulterior, dezvoltarea va începe etapizat, pornind de la infrastructura de bază și nucleul inițial al parcului.

Moldova HiTech Park este dezvoltat de o companie cu acționariat public-privat, printre fondatori numărându-se statul, autoritățile locale din Stăuceni și Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.