Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Opoziția: Atacul asupra procurorului general al Bulgariei ar fi fost o înscenare. „Un mic petic de iarbă uşor deranjat”

05 Mai 2023, 18:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
05 Mai 2023, 18:19 // În Lume //  Elena Putregai

Presupusa tentativă de asasinat din această săptămână asupra procurorului general al Bulgariei, Ivan Gheşev, s-ar putea să fi fost o înscenare, afirmă personalităţi bulgare proeminente asociate opoziţiei, în timp ce sporesc îndoielile cu privire la dovezile care susţin versiunea oficială a evenimentelor, relatează POLITICO.

Atentat asupra coloanei procurorului general al Bulgariei. Nu au vrut doar să-l sperie, ci chiar să-l omoare!

Oficialii au declarat luni că procurorul general al ţării, Ivan Gheşev, a scăpat nevătămat după ce o bombă amplasată pe marginea drumului a explodat în timp ce trecea cu maşina.

Borislav Sarafov, şeful Serviciului Naţional de Investigaţii, a vorbit despre o explozie „extrem de puternică” care a generat o coloană de foc şi a lăsat un crater de 3 metri lăţime pe şosea. „În mod evident, bomba a fost menită să ucidă”, a declarat el pentru presa naţională.

Reporterii care au ajuns la locul exploziei după câteva ore au găsit doar un mic petic de iarbă uşor deranjat, ceea ce imediat a dat naştere la ironii pe reţelele sociale.

Iar unele dintre cele mai proeminente figuri ale opoziţiei din ţară s-au alăturat corului de voci care pun la îndoială presupusul atentat.

Urmările presupusei explozii arată mai degrabă ca şi cum cineva ar fi încercat să „sperie iepurii” decât să comită un asasinat, a glumit Asen Vasilev, cofondator al partidului anticorupţie Continuăm schimbarea.

Ivan Gheşev este o figură controversată în Bulgaria. În calitate de procuror-şef, el deţine puterea de a intenta procese penale împotriva presupuşilor gangsteri care, spun liderii opoziţiei, s-au infiltrat în stat la cel mai înalt nivel. Nu reuşeşte să facă acest lucru, spun ei, iar oficialii corupţi ar fi putut înscena atacul din această săptămână pentru a domoli apelurile de a-l trage la răspundere.

„Această presupusă tentativă de asasinat are ca obiectiv principal zădărnicirea unei reforme radicale a Parchetului prin glorificarea victimei”, a declarat Atanas Atanasov, copreşedinte al partidului Bulgaria Democratică, adăugând că există „dovezi clare de înscenare”.

Ilian Vassilev, fost ambasador la Moscova, a comparat incidentul cu o campanie rusă de dezinformare şi a declarat că ar putea prevesti o represiune. „Gheşev a folosit manualul Kremlinului în crearea de PR de criză pentru a justifica agresiunea”, a spus el.

Joi, Europol a anunţat că s-a oferit să se alăture anchetei.

Ministerul de Interne a refuzat să comenteze, precizează POLITICO.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 22:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Sept. 2026, 22:21 // Slider //  Ana Panaguța

Tariful la gaz ar trebui să depășească 22 de lei pentru consumatori dacă la calcul ar fi aplicat prețul actual de achiziție al gazelor. Declarația a fost făcută de președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, care a explicat cum evoluția prețului de achiziție se va reflecta în tariful final.

„Dacă luăm prețul de acum, care este deja la hotar, circa 79 de euro pe megawatt-oră, noi deja trebuie să avem prețul final pentru consumator peste 22 de lei. Astăzi”, a declarat Ceban.

În cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, șeful interimar al Moldovagaz a menționat că, în cazul unui preț mai mare al gazului, ponderea cheltuielilor de distribuție în tariful final se reduce. Ceban a menționat că aceasta ar putea scădea de la aproximativ 25% la 21%, în condițiile actuale de preț.

Președintele interimar al Moldovagaz a precizat că tariful nu este însă stabilit zilnic în funcție de fluctuațiile de pe piață. Potrivit mecanismului prevăzut de lege, tariful urmează să fie aprobat de ANRE o dată la trei luni.

Astfel, Energocom va prezenta trimestrial datele privind costurile, iar ANRE va calcula și aproba tariful pentru consumatori în funcție de acestea.

Ceban a subliniat că vorbim despre o medie și că valoarea tarifului va depinde de prețurile înregistrate în perioada pentru care se face calculul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!