Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Avem vaccin, nu avem și interes față de vaccinare. Autoritățile anunță despre un mare grad de reticență

16 Iun. 2021, 09:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Iun. 2021, 09:46 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritățile se arată îngrijorare de ritmul de vaccinare anti-COVID-19 înregistrat în ultima perioadă. Tatiana Zatîc, ministra interimară a Sănătății, spune că deși dispunem de mult mai multe doze de vaccin în comparație cu începutul campaniei de imunizare, interesul populației față de vaccinare scade. Zilnic, numărul persoanelor cărora le este administrat rapelul este mult mai mare față de numărul persoanelor cărora li se administrează prima doză, notează IPN.

„Suntem îngrijorați de ritmul de vaccinare care se înregistrează în țară. Pe zi înregistrăm câte 14 mii de vaccinuri administrate pentru a doua doză și doar câte 2 mii pentru prima doză. Asta înseamnă că există, din nou, un grad de reticență din partea populației în a se vaccina. Sistemul poate face față, poate să vaccineze un număr mare de persoane, rămâne doar ca și oamenii să-și dorească acest lucru” a spus Tatiana Zatîc în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit datelor oficiale, rata de imunizare în Republica Moldova este de puțin peste 11%. Totuși, specialiștii spun că cifra persoanelor vaccinate este mai mare, luându-se în considerare numărul persoanelor care și-au administrat vaccinul în România sau alte state.

„Este sistemul informațional la punctul de trecere a frontierei, poliția de frontieră înregistrează fiecare cetățean care are un certificat de vaccinare din altă țară. Vorbim despre cifra de 50 de mii de persoane vaccinate peste hotare, asta ar însemna 2% din populația eligibilă vaccinării, imunizată peste hotare. Chiar dacă am adăuga aceste 2% la rata generală per țară, am obține cam 13% din populație vaccinată, iar tabloul nu s-ar schimba radical. Noi încercăm să explicăm populației avantajele vaccinării ca această rată că crească ”, a spus Alexei Ceban, medic ANSP.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în ultimele 7 zile au fost administrate 60 de mii de doze de vaccin, iar în total, de la începutul campaniei de imunizare – peste 500 de mii de doze. Peste 82% din lucrătorii medicali au fost vaccinați împotriva COVID-19, ceea ce a contribuit la scăderea cu 90% a ratei morbidității în rândul acestora.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 11:34 // Societate //  Valentina Buza

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a sancționat 160 de abateri ale legislației în domeniul transportului rutier, în urma controalelor desfășurate în luna octombrie 2026 pe drumurile naționale și la sediile operatorilor de transport. În total au fost aplicate amenzi în valoare de 714.275 de lei.

Cele mai multe încălcări au vizat nerespectarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane și mărfuri. Pentru aceste abateri au fost întocmite 80 de procese-verbale, cu amenzi în valoare totală de 202.000 de lei.

Printre neregulile constatate se numără lipsa documentelor obligatorii la bordul vehiculelor, depășirea masei totale sau a sarcinilor admise pe axe, nerespectarea orarelor și itinerarelor stabilite, precum și încălcarea perioadelor de conducere și odihnă de către șoferi.

Alte 45 de procese-verbale, în valoare de 415.000 de lei, au fost întocmite pentru desfășurarea ilegală a activității de transport rutier și a serviciilor conexe. Încălcările au vizat, printre altele, efectuarea transportului de persoane și mărfuri fără înregistrarea și notificarea în Registrul operatorilor de transport rutier, precum și prestarea serviciilor de taxi fără dotările obligatorii prevăzute de lege.

Totodată, în 20 de cazuri, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 63.900 de lei pentru încălcarea regulilor de folosire a drumurilor și de transportare a încărcăturilor de mare gabarit sau supragrele, precum și pentru transportarea mărfurilor periculoase fără documentele necesare ori cu nerespectarea normelor legale.

Alte 15 procese-verbale, cu sancțiuni în valoare de 33.375 de lei, au fost întocmite pentru admiterea în circulație a vehiculelor fără inspecție tehnică periodică, neeliberarea biletelor de călătorie sau a bonurilor fiscale și încălcarea regulilor de prestare a serviciilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit ANTA, controalele au avut drept scop prevenirea și combaterea transportului ilicit de persoane și mărfuri, precum și verificarea respectării condițiilor de siguranță rutieră.

ANTA precizează că va continua controalele în toată țara pentru a asigura siguranța călătorilor, o concurență loială și respectarea legii de către toți operatorii de transport rutier și conducătorii auto.