Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Ungaria nu e de acord ca aderarea Ucrainei la NATO să fie pe agenda summitului de la Vilnius

01 Iun. 2023, 19:54
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Elena Putregai
01 Iun. 2023, 19:54 // Summit 2023 //  Elena Putregai

Aderarea Ucrainei la NATO nu ar trebui se fie pe agenda summitului Alianţei Nord-Atlantice din luna iulie de la Vilnius, a declarat joi, 1 iunie curent, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care a adăugat că nu ar trebui să i se ofere Kievului nici măcar un calendar privind aderarea.

Casa Albă: Ucraina va lansa o contraofensivă la vară. „Vrem să aibă tot ce are nevoie pentru a se apăra”

„Trebuie să fim clari în această privinţă: aderarea la NATO a unei ţări aflate în prezent în război nu se poate afla pe agendă”, a postat Szijjarto pe o reţea de socializare.

Szijjarto a spus în cadrul unei conferinţe de presă de după reuniunea informală a omologilor săi din statele NATO de la Oslo că războiul din Ucraina afectează Ungaria mai puternic şi că din acest motiv guvernul de la Budapesta îşi doreşte pacea cât de curând posibil. Ministrul a făcut trimitere la declaraţia NATO de anul trecut conform căreia Alianţa nu este parte a conflictului din Ucraina şi că va face tot posibilul să evite o confruntare directă cu Rusia.

„Aderarea la această decizie este foarte importantă pentru noi. Asta trebuie să rămână baza. Acesta trebuie să fie factorul determinant pentru tot ce conturează acţiunile NATO privind Ucraina, inclusiv pregătirile pentru summit”, a adăugat Szijjarto, potrivit MTI. „Din fericire, nu a existat niciun indiciu nici astăzi, nici la reuniunea Consiliului Afaceri Externe care să arunce îndoieli asupra validităţii acestei decizii anterioare”, a spus Szijjarto, adăugând că decizia trebuie consolidată la summitul de la Vilnius de luna viitoare şi că o creştere a riscului de escaladare trebuie evitată.

Ministrul ungar a spus că ar fi posibil ca Ungariei să i se dea impresia că va primi un calendar privind aderarea la summit, dar a precizat că acest lucru nu ar fi corect.

„Nu ar trebui să alimentăm iluzii care evident nu vor deveni realitate”, a spus el. De asemenea, ministrul ungar de externe s-a pronunţat şi împotriva primirii de către Ucraina a oricărei instruiri militare din partea NATO, avertizând că aceasta riscă să extindă conflictul şi să contrazică deciziile anterioare ale Alianţei. La aceeași reuniune de la Oslo, secretarul general NATO Jens Stoltenberg afirmase că toți aliații din NATO sunt de acord că „Ucraina va deveni membru al alianței”.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.