Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

CEC a aprobat primele acte normative interne în conformitate cu noul Cod electoral

21 Iun. 2023, 18:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
21 Iun. 2023, 18:59 // Actualitate //  Elena Putregai

Comisia Electorală Centrală (CEC) a adoptat, în cadrul ședinței de miercuri, 21 iunie curent, șase regulamente. Necesitatea revizuirii cadrului normativ a intervenit odată cu adoptarea noului Cod electoral, prevederile căruia au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023. Astfel, CEC are obligația să aprobe într-o nouă redacție circa 50 de regulamente și instrucțiuni, inclusiv să elaboreze și să adopte unele acte normative noi.

A fost aprobat Regulamentul de activitate al CEC, care vizează statutul și atribuțiile Comisiei, procedura de alegere a funcțiilor de conducere, drepturile și obligațiile membrilor, modul de desfășurare a ședințelor publice și de adoptare a hotărârilor Comisiei etc.

Regulamentul cu privire la activitatea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) stabilește misiunea, domeniile de competență, atribuțiile de bază şi drepturile instituției, precum şi modul de organizare a activității de finanțare și gestionare a patrimoniului.

Modalitatea de constituire a autorităților electorale inferioare, procedura de alegere a organelor de conducere, drepturile și obligațiile membrilor,  organizarea activității organelor electorale în perioada electorală sunt descrise în Regulamentul privind activitatea consiliului electoral de circumscripție în perioada electorală și în Regulamentul privind activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice stabilește condițiile și modul de susținere financiară a activității partidelor politice, supravegherea și controlul privind finanțarea partidelor politice, procedura de prezentare a rapoartelor financiare, precum și răspunderea pentru încălcarea legislației în domeniul finanțării partidelor politice.

Condițiile de desemnare a candidaților pentru funcția de primar și de consilier în consiliului local, procedura de întocmire, prezentare și verificare a documentelor în vederea înregistrării candidaților din partea partidelor politice, blocurilor electorale și candidaților independenți (grupurilor de inițiativă) la funcția de primar și de consilier au fost reglementate în Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale.

Textele regulamentelor vor fi publicate pe site-ul www.cec.md, la compartimentul „Cadrul normativ”, subcategoria „Regulamente”, precum și la compartimentul „Ședințe CEC”, subcategoria „Hotărâri CEC”.

Regulamentele au fost elaborate inclusiv cu asistența experților contractați de către Consiliul Europei și PNUD Moldova. Ulterior, proiectele de acte normative au fost prezentate spre consultări publice, în conformitate cu prevederile Legii privind transparența în procesul decizional. CEC, cu suportul partenerilor, a organizat o serie de evenimente în cadrul cărora au fost dezbătute proiectele regulamentelor, la care au participat reprezentanții părților interesate: organe electorale, partide politice, societatea civilă, autorități publice centrale și locale etc.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 18:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Aug. 2026, 18:00 // Societate //  Daniela Baranovschi

Primarii din nordul țării au participat vineri, la Guvern, la prima rundă de consultări privind investițiile de care vor putea beneficia localitățile care aleg amalgamarea voluntară. Discuțiile au vizat modul în care vor fi acordate stimulentele financiare, pregătirea proiectelor și domeniile în care vor putea fi făcute investiții.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, le-au prezentat primarilor mecanismul prin care va fi acordat stimulentul destinat dezvoltării infrastructurii.

Acesta prevede 3.000 de lei pentru fiecare locuitor al localităților amalgamate. Banii vor fi gestionați de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională, iar primele alocări sunt planificate pentru începutul anului 2027.

Primarii au discutat și despre proiectele care ar putea fi finanțate. Printre acestea se numără lucrări la drumurile locale, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, iluminat public, eficiența energetică a clădirilor, dar și investiții în școli, instituții medicale, cultură, servicii sociale, gestionarea deșeurilor și amenajarea spațiilor publice.

Reprezentanții Guvernului le-au transmis primarilor că proiectele trebuie să pornească de la problemele reale ale oamenilor și să aducă beneficii cât mai multor locuitori. Autoritățile locale sunt îndemnate să discute cu cetățenii și să stabilească împreună prioritățile.

Alexei Buzua subliniat că pentru realizarea unor proiecte importante este nevoie de echipe bine pregătite în primării, proiecte bine elaborate și capacitate de cofinanțare și implementare.

„Unica noastră șansă să dezvoltăm localitățile noastre, să eliminăm inegalitățile, este să avem proiecte mari, iar proiectele mari vin acolo unde există capacități”, a declarat Buzu.

La rândul său, ministrul Vladimir Bolea a spus că investițiile vor fi orientate în special spre dezvoltarea drumurilor și extinderea sistemelor de apă și canalizare.

„Nu există sate importante și sate lipsite de importanță, toate sunt satele Republicii Moldova, în toate locuiesc cetățenii noștri”, a declarat ministrul.

Consultările vor continua și cu primarii din celelalte regiuni ale țării. Guvernul susține că întâlnirile vor permite autorităților locale să clarifice condițiile de finanțare și să pregătească din timp proiectele.

Pentru localitățile care aleg amalgamarea voluntară, Guvernul a anunțat un pachet de stimulente estimat la 6,5 miliarde de lei, care include sprijin pentru pregătirea procesului de amalgamare, dezvoltarea infrastructurii și consolidarea capacității administrative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!