La un an după ce a publicat primele sale imagini din cosmos, telescopul spaţial James Webb a oferit, miercuri, o nouă imagine spectaculoasă, surprinzând naşterea unor stele similare cu Soarele nostru, potrivit AFP.

Jeturile roşii de hidrogen domină imaginea, provocate de stelele în formare care ies din coconii lor de praf. Aceasta este cea mai apropiată regiune de formare a stelelor de Pământ, aflată la 390 de ani-lumină distanţă, situată în norul de gaz Rho Ophiuchi.

„Această imagine, care conţine aproximativ 50 de stele tinere de dimensiuni similare cu cele ale Soarelui nostru, ne permite să asistăm cu o nouă claritate la o perioadă foarte strălucitoare din ciclul de viaţă al stelelor”, a explicat Klaus Pontoppidan, managerul programului ştiinţific James Webb la Space Telescope Science Institute.

Pe 12 iulie 2022, Agenţia spaţială americană a prezentat primele imagini color ale noului său observator spaţial. Evenimentul a marcat începutul operaţiunilor ştiinţifice pentru această bijuterie tehnologică, care funcţionează la 1,5 milioane de kilometri de Pământ.

„În doar un an, telescopul James Webb a transformat viziunea umanităţii asupra cosmosului. Fiecare nouă imagine este o descoperire, încurajând oamenii de ştiinţă din întreaga lume să pună şi să răspundă la întrebări la care nici măcar nu puteau visa înainte”, a declarat Bill Nelson, şeful Nasa, într-un comunicat.

Pentru a marca această primă aniversare, NASA plănuieşte să treacă în revistă acest an de descoperiri printr-o transmisiune video în direct pe internet. În ultimul an, James Webb a uimit astronomii cu imagini de o precizie fără precedent.

El a observat cea mai îndepărtată galaxie detectată vreodată, găuri negre supermasive, a măsurat pentru prima dată temperatura planetelor stâncoase „verişoare” ale Pământului, a căror atmosferă a început chiar să o analizeze. Fluxul de studii ştiinţifice desprinse din observaţiile sale este constant.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Una dintre principalele misiuni ale telescopului este de a explora universul foarte tânăr, la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang. Un alt domeniu de cercetare important este studiul exoplanetelor, adică al planetelor din afara sistemului solar. De asemenea, ar trebui să ne ajute să înţelegem mai bine formarea şi ciclul de viaţă al stelelor.

Pe lângă aceste realizări, publicul larg a putut să se bucure de imagini spectaculoase. În octombrie, James Webb a dezvăluit prima imagine a emblematicii „Stâlpi ai Creaţiei”, structuri imense de gaz şi praf pline de stele în formare, la 6.500 de ani-lumină de Pământ, în galaxia noastră Calea Lactee.

Zborul acestui observator zburător în valoare de 10 miliarde de dolari, la bordul unei rachete Ariane 5 la sfârşitul anului 2021, a încununat decenii de muncă.

Este succesorul Telescopului Spaţial Hubble, care este încă în funcţiune. Spre deosebire de Hubble, care observă Universul în principal în spectrul vizibil, James Webb operează în infraroşu. Acest lucru îi permite să detecteze lumina mult mai slabă şi, prin urmare, să vadă mult mai departe.

Deoarece această lungime de undă este imperceptibilă pentru ochiul uman, imaginile sunt apoi „traduse” în culori vizibile.

James Webb are suficient combustibil pentru a funcţiona timp de 20 de ani. Cercetătorii din întreaga lume pot rezerva timp de observare cu telescopul, care este programat cu atenţie în intervale de un an.

„Am selectat un set ambiţios de observaţii pentru al doilea an, pe baza a tot ceea ce am învăţat până acum”, a declarat Jane Rigby de la Centrul Spaţial Goddard al Nasa. Misiunea ştiinţifică a lui James Webb este abia la început.

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.